ONPCSB ne-a facut urmatoarele precizari:
“Sub aspectul conformarii entitatilor raportoare la prevederile legislatiei romanesti de prevenire si combatere a spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, respectiv la prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, modificata si completata prin Legea nr. 230/2005, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) a stabilit impreuna cu Directia de Supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei continuarea celor 63 actiuni comune de control la institutiile de credit, desfasurate in perioada August 2004 – Mai 2005, cand s-au aplicat amenzi contraventionale in valoare totala de 204.000 RON (echivalentul a 55.890 Euro).
Astfel, in perioada 19-23 septembrie 2005 au avut loc 17 actiuni de control la banci comerciale din Romania, realizate de catre agentii constatatori ai Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor in echipe comune cu inspectorii Bancii Nationale a Romaniei. In urma neregulilor identificate, agentii constatatori ai ONPCSB au aplicat amenzi contraventionale in valoare totala de 85.000 RON (echivalentul a 23.943 Euro).
Mentionam ca toate controalele efectuate de ONPCSB au avut la baza sesizari
punctuale transmise de Banca Nationala a Romaniei, cu privire la nereguli constatate in aplicarea de catre bancile comerciale a dispozitiilor legii speciale sus-mentionate.
Principalele incalcari ale prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si
sanctionarea spalarii banilor, cu modificarile si completarile ulterioare,
constatate prin controalele efectuate au fost urmatoarele:
– neraportarea, in cel mult 24 de ore, a operatiunilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni legate intre ele;
– neraportarea transferurilor externe in si din conturi pentru sume a caror limita minima este echivalentul in lei a 10.000 euro.”