BCR este una dintre bancile care au majorat recent dobanzile la depozitele clasice, pana la 8% pe o perioada de un an, cu plata dobanzii lunar sau la scadenta.
La BCR se pot economisi bani si pe perioade mai mari, de 18 luni, de exemplu, caz in care dobanda e mai mare, 8,25%, in cazul in care se plateste la scadenta.
Exista si un depozit pe o perioada de 24 de luni, cu plata dobanzii semestrial, la care se plateste o dobanda de 8,5% sau pe 36 de luni, caz in care dobanda ajunge la 8,75% pe an.
Aceste dobanzi sunt valabile pentru depozitele de peste 10.000 RON inclusiv, pentru sume mai mici dobanda fiind cu 0,10 puncte mai mica.
BCR desfasoara in prezent si o campanie de promovare a unuia dintre noile sale produse de economisire, Simultan BCR.
Simultan BCR, dobanzi mari si fixe intr-un timp scurt
Simultan BCR este un depozit la termen cu dobanda fixa, clientul putand opta pentru depozitele cu scadenta la o luna sau la 3 luni. Punctul de atractie il reprezinta, desigur, dobanda, apropiata de nivelul dobanzilor oferite pentru depozitele cu scadenta ceva mai mare.
Pentru a putea consitui un depozit Simultan este necesara o suma minima de 1.000 RON, banca practicand dobanzi diferentiate dupa termenul ales si suma cuprinsa de depozit.
Pentru depozitele cu scadenta la 1 luna se ofera o dobanda de 7,25% (pentru sume intre 1.000-5.000 RON), 7,40% (5.000- 10.000 RON) si 7,50% (pentru sume ce depasesc 10.000 RON).
La scadenta de 3 luni, dobanzile pornesc de la 7,50% daca economiile se situeaza intre 1.000-5.000 RON, ajung la 7,65% pentru valori cuprinse intre 5.000- 10.000 RON, iar pentru economii mai mari de 10.000 RON, BCR practica o dobanda de 7,75%.
Clientul are posibilitatea de o opta pentru prelungirea depozitului, pastrandu-se atat suma, cat si termenul ales initial, in acest caz, banca oferind dobanda aflata in vigoare la data prelungirii depozitului. Retreagerea sumelor depuse inainte de scadenta atrage o penalizare din partea bancii, aceasta oferndu-i clientului dobanda la vedere.
Costurile pe care clientul le are cu depozitul Simultan BCR sunt cele din momentul retragerii banilor. Comisionul bancii este de 0,4% sau de 0,8%, acest comision aplicandu-se sumelor mai mari de 10.000 RON.
Pentru constituirea unui depozit Simultan sunt necesare 3 documente: copie dupa actul de identitate, conventia de depozit la termen pentru persoane fizice si conventia de cont curent pentru persoane fizice, in cazul celor care nu sunt clienti ai agentiei respective.
Ascendent BCR, depuneri posibile oricand
Depozitul Ascendent BCR aduce posibilitatea alimentarilor ulerioare constituirii depozitului. In cazul unui depozit in lei este nevoie de o suma minima de 1.000 RON, iar depunerile ulterioare trebuie sa fie de minimum 100 RON. Depozitul are scadenta la 1 an, prelungirea fiind posibila pe aceeasi perioada.
Dobanzile la lei ajung pana la 7,75%, daca valoarea depozitului depaseste 10.000 RON. Pentru economiile cuprinse intre 5.000 si 10.000 RON se ofera o dobanda de 7,60%, dobanda cea mai mica, de 7,50% primind-o cei care isi depun in depozite economii mai mici de 5.000 RON.
Comisionul pentru retragerea de numerar este acelasi ca si in cazul depozitului Simultan, iar daca lichidarea depozitului se face la prima scadenta sau dupa aceasta, nu se mai percepe niciun comision.
Succes BCR, un depozit cu variante
Acest depozit poate fi constiuit cu scadenta la o luna si poate ajunge pana la o scadenta de 2 ani. Indiferent de termenul ales, clientul trebuie sa aiba o suma minima de consituire a depozitului de 100 RON.
In cazul acestui depozit, banca ofera o dobanda variabila, iar clientul are libertatea de a alege modul de plata al dobanzii. Pentru depozitele constituite la termen de 1, 3, 6, 9, 12 sau 18 luni, dobanda se plateste lunar sau la scadenta. Plata dobanzii la scadenta implica si o capitalizare automata. Cu alte cuvinte, banca va constitui un nou depozit, pe o perioada similara de timp, dar cu o suma mai mare rezultata din adaugarea la valoarea depusa initiala a dobanzii obtinute.
Daca depozitele au scadenta la 2 ani, clientul isi va primi dobanda semestrial. Lichidarea acestor depozite la prima scadenta sau dupa aceasta se face fara niciun fel de cheltuiala din partea clientului (la fel ca si pentru depozitele cu scadenta la un an sau la un an si jumatate).
Initial BCR, un depozit ce tine loc de pusculita
Dintre produsele create special pentru tinerii clientii nu puteau lipsi depozitele. BCR se adreseaza celor care nu au implnit inca 18 ani, iar cei mai mici de 14 ani vor trebui sa-si desemneze reprezentantii legali pentru a desfasura operatiunile cu banca. Depozitele pot fi constituite pe termen scurt, mediu, dar si pe perioada mai mari de timp, scadenta cea mai mare fiind de 3 ani. Dobanzile pentru depozitele in lei sunt variabile, iar capitalizarea acestora se face in functie de produs si la solicitarea clientului.
Tinerii vor avea nevoie initial de o suma minima de 100 RON pentru alimentarea pusculitei si nu vor putea retrage sume din cont decat daca reprezentantii legali le dau si aprobarea.
Variante de economisire exista, dupa cum am vazut, atat pentru cei mari, cat si pentru cei mici. Asociat cu un grad de risc scazut, depozitul bancar nu poate oferi un randament ridicat, comparabil cu acela obtinut in urma investitiilor in fonduri mutuale sau pe Bursa. Depozitul ramane insa un mijloc de economisire pentru cei care nu vor sa riste, iar atat timp cat dobanzile devin real pozitive, privind de sus la inflatie, bancile vor castiga clienti. Iar lansarea mai multor tipuri de depozite nu poate fi decat in avantajul bancilor, dar si al populatiei.





