Asadar, Finansbank a inceput, cu putin timp in urma, un plan ambitios de a lansa o gama completa de noi produse de finantare destinate IMM-urilor, pana la sfarsitul anului banca urmand sa dispuna de peste 10 astfel de produse. In acelasi timp, banca pune mare accent pe calitatea serviciilor, fapt care a determinat-o sa infiinteze o divizie speciala destinata serviciilor pentru companii si, cel mai important, existenta a cel putin doi consilieri bancari in fiecare unitate care sa se dedice serviciilor pentru companii. Noua gama de credite pentru IMM-uri a inceput cu PromptFinans, un credit dintr-o singura miscare, mai precis dintr-o miscare a baghetei magice cu sigla bancii. Ceea ce vrea sa arate ca este vorba de o finantare care se poate obtine rapid, simplu, flexibil si fara prea multe probleme. De altfel, acest hocus-pocus al creditelor pentru IMM-uri a fost adoptat si de Banca Transilvania, care chiar in aceasta perioada deruleaza o campanie ½magica½ de promovare a liniei telefonice destinate creditelor pentru IMM.
Creditul pentru cheltuieli curente PromptFinans
Revenind la PromptFinans, acesta este un credit pe termen scurt, de maxim 12 luni, dar cu posibilitate de prelungire, care se poate obtine atunci cand ai de facut plati urgente dar nu ai temporar banii la dispozitie: plata facturilor la energie, telefon, gaz, a chiriilor, salariilor, plata furnizorilor de stocuri sau alte cheltuieli pe termen scurt.
Suma maxima ce se poate obtine este intre17.500 si 53.000 RON, nu se cer garantii materiale. Pentru a obtine finantarea, o firma trebuie sa aiba minim 2 ani de experienta, sa obtina profit din exploatare si sa nu iaba credite restante sau incidente in Centrala Incidentelor de Plati. De asemenea, firma trebuie sa fie stabila din punct de vedere financiar.
Documentele necesare: ultimul bilant anual disponibil cu viza Administratiei Financiare, prima balanta inchisa, ultimele trei balante inchise (ultima nu mai veche de trei luni), documentele juridice ale firmei.
Creditul MedicalFinans pentru cabinete medicale
A urmat apoi MedicalFinans, lansat oficial pe 15 mai, un credit destinat clinicilor si cabinetelor medicale, stomatologice si veterinare care au nevoie de achizitia de echipamente. Este vorba de o finantare care se acorda in colaborare cu furnizorii de astfel de echipamente, ceea ce ofera acestei finantari posibilitatea de a se putea obtine fara plata vreunei dobanzi, dar cu comsioanele aferente. Dobanda este inlocuita practic de acel discount pe care-l practica de obicei furnizorii de echipamente la plata pe loc, care se face prin banca.
Pentru creditele de peste 25.ooo EUR pentru achizitia de echipamente veti avea nevoie de o garantie ipotecara. Pentru creditele de pana la 15.000 EUR pentru cheltuieli curente nu se cer garantii reale. Trebuie sa indepliniti urmatoarele conditiile de eligibilitate: minim un an de activitate; fara inregistrari CIP, CRB; mai putin de 10% din total active datorii inregistarte privind taxele la bugetul de stat.
Noul credit SuportFinans
Iar zilele trecute, la Bacau, cu ocazia seminarului ½Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor½, Finansbank a lansat un nou credit, SuportFinans, un face-lift al PromptFinans. Este vorba tot de un credit pe termen scurt, de maxim un an, cu posibilitatea de prelungire, destinat finantarii stocurilor, creantelor comerciale si a altor cheltuieli pe termen scurt. In schimb, suma finantata creste pana la maxim125.000 EUR, dar firma trebuie sa aduca o garantie ipotecara. Criteriile de eligibilitate sunt identice cu cele de la primul produs, cu exceptia experientei in domeniu, care poate fi mai mica, de minim un an.
Doamna Daniela Niculescu, directorul diviziei pentru IMM-uri din cadrul Finansbank a precizat ca banca va lansa, pana la sfarsitul acestui an, peste 10 tipuri de astfel de credite destinate micilor intreprinderi. Ea a precizat ca IMM-urile beneficiaza acum de credite pentru care se cer garantii mult mai flexibile, perioadele de creditare si sumele imprumutate sunt tot mai mari, documentatia necesara este simplificata iar timpii de acordare redusi. Toate acestea sunt posibile datorita faptului ca banca a implementat o aplicatie informatica dedicata acestor tipuri de credite, care permite gestionarea mai eficienta si mai rapida a dosarelor de creditare. La fel de importanta este partea de consiliere pe care o acorda specialistii bancii celor care doresc o finantare, intrucat se stie ca una dintre marile probleme ale intreprinzatorilor este aceea ca nu stiu cum sa faca un dosar bun pentru obtinerea finantarii.
“Problema mea e realizarea unui plan de afaceri si un cash-flow pe care mi-l cere banca. Cum trebuie realizate acestea?”, a intrebat unul dintre micii intreprinzatori prezenti la conferinta. Altul, a avrut sa stie care sunt criteriile dupa care bancile analizeaza bilantul financiar al firmelor, atunci cand iau decizia acordarii sau nu a creditului. Pentru a rezolva toate aceste probleme, Finansbank are cate doi oameni specializati in acordare de finantari IMM-urilor in fiecare sucursala, numarul acestora preconizandu-se a ajunge la 100 pana la sfarsitul anului.
BRD are o gama extinsa de produse de creditare pentru IMM-uri
Si BRD are planuri mari de extindere in zona Bacau si Vrancea. Potrivit doamnei Daniela Burlacu, directorul BRD Bacau, banca are 11 unitati in regiune iar pana la sfarsitul anului va mai deschide 10. In ceea ce priveste produsele de finantare destinate IMM-urilor, BRD este una dintre bancile cu cea mai complexa oferta, iar banca continua sa lanseze noi produse pentru micii intreprinzatori, dupa cum rezulta si din prezentarea facuta de Sorin Marius Stefan, directorul comercial BRD Bacau.
Iata o prezentare schematica a produselor de finantare pe termen scurt ale BRD:
– Pre-finantare: Credit pe contract; Scontare acreditive
– Post-finantare: Factoring intern / export ; Scontare efecte de comert
– Urgente: Descoperit de cont temporar
– Acoperire integrala a fluxului / necesitatilor: Descoperit de cont autorizat; Plafon de finantare global; Linii FOREX
– Garantii: SGB-uri (Scrisoare de Garatie Bancara), acreditive stand-by
– Produse de finantare pe termen mediu si lung: Credite de investitii clasice; InvestPlus (garantie FEI); Credite din surse BEI (cu / fara garantie FEI); Co-finantari SAPARD; Micro – Credite (FRG); Leasing
Prin programul INVESTPLUS beneficiati de garantie FEI gratuita pentru orice credit de investitii contractat pana la data de 30.06.2007 – astfel puteti aduce in garantie doar obiectul creditului si nimic mai mult !!! Creditele se pot acorda pe maxim 10 ani, valoarea imprumutului fiind de peste 40.000 de euro. Garantia poate acoperi maxim 30% din valoare imprumutului. Acestea se pot obtine in LEI, EURO si USD.
Co-finantarea proiectelor SAPARD
– Beneficiari: societati comerciale, persoane fizice autorizate, asociatii familiale
– Valoarea eligibila: intre 5.000 si doua milioane Eur sau echivalent.
– Componentele financiare: fonduri nerambursabile intre 30% si 50% iar fondurile proprii ale clientului si credite BRD (daca clientul nu are surse proprii suficiente) intre 50% si 70%. Garantiile sunt cele standard, ca pentru orice credit de investitii sau garantii ale fondurilor de garantare.
– Durata finantarii este de maxim 10 ani, cu o perioada de gratie care poate ajunge la 24 de luni. Dobanda este de 5% pe an, deci mult mai mica fata de un credit obisnuit.
Numai ca, dupa cum a sesizat un intreprinzator prezent la conferinta, care are o afacere in agricultura si doreste o astfel de finantare, comisioanele bancii aduc si acest credit la costul unui credit obisnuit, ceea ce nu il face mai atractiv. Este vorba de faptul ca BRD, pe langa dobanda de 5%, mai percepe un comision de gestiune lunar de 0,5%, adica 6% pe an, ceea ce inseamna un cost total de 11% pe an.
Comisionul de gestiune se aplica doar la partea de credit care se acorda din surse BRD si care se ramburseaza din fondurile incasate de la SAPARD. Partea de co-finantare din surse MAPDR nu se comisioneaza cu 0,5% ci se se ia in calcul doar dobanda de 5%.
La acordarea finantarii tip Sapard mai trebuie platit la banca si un comision de acordare de 1% din valoarea creditului. Trebuie mentionat insa ca avantajul major al acestor finantari, despre care, de altfel, s-au interesat mai multi intreprinzatori din Bacau, este componenta nerambursabila care poate ajunge pana la 50% din valoarea investitiei, precum si faptul ca se poate obtine si pentru firmele nou-infiintate din domeniul agricol.
Creditele BRD din surse externe
O alta varianta avantajoasa la BRD sunt creditele din surse externe. Unul dintre acestea este Imprumutul de la Fondul Romano-German:
– Este destinat pentru micro-intreprinderi cu: 100% capital privat; maxim 50 salariati; activitate neintrerupta de cel putin 6 luni
– Domeniul de activitate: productie, prestari servicii si comert
– Valoarea creditului acordat: pana la 100% din proiectul propus; minim 500 EUR – maxim 60.000 EUR
– Destinatia creditului: finantarea capitalului de lucru; finantarea proiectelor de investitii
– Maturitatea creditului: minim 3 luni – maxim 48 luni
Solutii de finantare bazate pe acorduri externe (BEI, FEI)
Noile credite pentru IMM ale BRD: Simplis Credit si gama Ristretto
Recent, BRD a lansat noi produse de creditare pentru IMM-uri. Primul dintre acestea este Simplis Credit. Iata caracteristicile lui, dupa cum le-a prezentat reprezentantul BRD:
– Beneficiari: Societati de talie mica si mijlocie
– Procedura & flux simplificate
– Decizia de finantare – in aceeasi zi sau in maximum 24 ore !!!
– Documentatie minima
– Schema flexibila de garantare (reale imobiliare / mobiliare, FNGCIMM)
Tipuri de credite:
– Facilitate de credit pe termen scurt (max. 12 luni) pentru nevoi curente, SGB, acreditive, in limita a 400.000 RON.
– Credite de investitii (max. 7 ani), destinat achizitiei de active corporale, in limita a 300.000 RON. Un avantaj important al acestui tip de credit este faptul ca nu aveti nevoie de avans (aportul poate fi 0, dupa cum se exprima bancherii) si puteti beneficia de o perioada de gratie de pana la 9 luni.
– Facilitate de credit pe termen mediu (max. 7 ani) pentru nevoi curente si achizitii de active, in limita a 300.000 RON (maxim 40% pentru nevoi curente).
Condititii de eligibilitate:
– Firma trebuie sa aiba minim 12 luni de functionare
– profit net, capitaluri proprii > 0
– fara incidente CIP, CRB in ultimele 12 luni
– fara restante la plata datoriilor catre bugete
Documentatie: cerere credit; chestionar tip profil companie; ultimul bilant anual / semestrial si balantele aferenta; dosar juridic / hotarare asociati; documentatie garantii.
Gama de produse Ristretto: Easy, Master, Go
Este vorba de ultimul tip de credit lansat de BRD, a carui principale caracteristici sunt rapiditatea cu care se acorda (maxim 15 minute!), datorita unei documentatii minime solicitate si a unei proceduri simplificate de prelucrare a datelor. In plus, nu sunt necesare garantii materiale iar de aceste credite pot beneficia si firmele nou-infiintate (start-up).
Caracteristici
– Beneficiari: Societati de talie mica si foarte mica
– Decizia de acordare – in maximum 15 minute !!!
– Documentatie minima
– Procedura & flux simplificate
– Schema flexibila de garantare (fara garantii materiale)
Easy este un descoperit de cont in RON pe card business in limita a 1.500 RON
Master este un pachet care contine:
– un credit pentru finantarea nevoilor curente pe termen scurt (12 luni), in limita a 75.000 RON
– un credit de dezvoltare pe termen scurt (12 luni) pentru echipamente, obiecte de inventar, nevoi curente, in limita a 75.000 RON
– credit de investitii pe termen mediu (60 de luni) pentru mijloace fixe si imobiliare, cu termen de gratie de 6 luni, in limita a 75.000 RON
– descoperit de cont in RON/EUR pe card business, fara justificarea destinatiei, in limita a 20.000 RON sau 5.000 de euro.
Go este o solutie de finantare pentru start-up-uri care cuprinde un credit pentru finantarea nevoilor de trezorerie pe termen scurt si un credit de investitii pe termen mediu.
Caracteristicile descoperitului de cont Easy
– nu trebuie justificata destinatia creditului
– perioada de creditare pe 24 luni
– valoare = 1.500 RON
Documentatia necesara: cerere credit; cerere card Business; dosar juridic (pentru deschidere cont); ultimul bilant si balanta aferenta (ulterior).
Singura conditie de acordare: sa ai un cont deschis la BRD.
Caracteristicile pachetului Master:
– min. 12 luni de functionare; evolutie pozitiva a cifrei de afaceri, bonitate acceptabila; profit din exploatare; conduita tranzactionala acceptabila (CIP, CRB); fara restante la plata datoriilor catre bugete.
Documentatie: cerere credit /card Business; ultimul bilant si balanta aferenta; dosar juridic (pentru deschidere cont) + hotarare asociati; documentatia pentru garantii (pentru credite de peste 50.000 RON).
Caracteristici Go-credite pentru finantare Start-Up
Creditul pentru nevoi curente se acorda pe maxim un an, in limita a 35.000 RON. Creditul de investitii are ca destinatie achizitia de mijloace fixe sau imobiliare, se acorda pe maxim 60 de luni, cu o perioada de gratie de pana la 6 luni, in limita a 75.000 RON. Aportul minim necesar pe care trebuie sa-l detina solicitantul este de 25% din valoarea investitiei. Aceste doua tipuri de credite sunt destinate firmelor noi, sub12 luni de functionare, care nu au incidente in CIP si CRB si fara restante la plata datoriilor catre bugete.
OTP Bank vrea sa ofere servicii de calitate IMM-urilor
Si OTP Bank, o banca mai tanara dar cu ambitii mari, inclusiv preluarea CEC-ului, pune mare pret pe serviciile si finantarile destinate IMM-urilor. Oferta bancii a fost prezentata de doamna Raluca Vieru, care a subliniat calitatea serviciilor oferite de aceasta banca, mai precis rapiditatea cu care se poate acorda o finantare si documentatia necesara, minima, “de bun simt”. O alta caracteristica subliniata a fost transparenta bancii, un lucru apreciat de clienti. Iar pentru a demonstra acest lucru, doamna Vieru a raspuns unui intreprinzator care a vrut sa afle care sunt toate costurile unui credit acordat de OTP Bank. Este vorba de o dobanda de 11% la creditele in lei, de 7-8% la cele in valuta, la care se adauga un comision de acordare a creditului de 1% din suma finantata si un comision anual de administrare a creditului, tot de 1%, calculat la sold.
“Ne axam mult pe transparenta si sinceritate. De exemplu, daca un produs nu se potriveste unui client, chiar daca teoretic il poate si vrea sa-l obtina, noi preferam sa nu-l acordam. Ne intereseaza in primul rand ce se va intampla cu clientul in viitor, mergem pe o dezvoltare durabila, nu vrem o crestere a cotei de piata cu orice pret, fara sa ne pase ce se intampla ulterior cu clientii, cand costurile acestora pot sa creasca”, a precizat Raluca Vieru.
Dar iata oferta detaliata a serviciilor si produselor de creditare oferite de OTP Bank:
Facilitati de cash management:
– electronic banking/ internet banking;
– managementul platilor: ordine de plata (lei, orice valute); schimburi valutare;
– managementul lichiditatilor: – depozite la termen; depozite overnight; conturi escrow;
– carduri pentru salarii (conventii de plata a salariilor pentru angajatii companiilor);
– carduri destinate IMM-urilor (atasate contului deschis de companie la OTP BANK ROMANIA);
Solutii de finantare pentru companie si angajati
Credite standard acordate pe baza de rating:
– Linii de credit (valoarea maxima a finantarii 25.000 RON). Pentru acest tip de produs nu se solicita garantii reale materiale. Creditul trebuie rambursat in maxim 6 luni. Conform reprezentantilor bancii, acest tip de credit se poate obtine foarte repede, in maxim doua zile.
Credite pentru achizitionarea de echipamente (valoarea maxima a finantarii 70.000 RON).
Pentru acest tip de produs garantia este reprezentata de bunurile achizitionate din credit si se finanteaza 100% din valoarea echipamentului, deci nu este nevoie de avans.
Creditul trebuie rambursat in maxim 3 ani, cu o perioada de gratie care poate fi de 6 luni.
Documentatia solicitata: Cerere de credit; Certificat de atestare fiscala valid la data depunerii cererii de credit la OTP Bank Romania S.A.; Certificat constatator obtinut de la Registrul Comertului valid la data depunerii cererii de credit la OTP Bank Romania S.A.;
Aprobarea legala/constitutiva privind contractarea creditului si persoanele imputernicite sa angajeze societatea; Ultimul bilant anual certificat de Ministerul Finantelor si ultima raportare semestriala certificata de M.F.P. inclusiv anexele, precum si balantele de verificare aferente bilanturilor contabile; Ultima balanta de verificare incheiata, nu mai veche de 2 luni;
– Credite standard oferite in cadrul Programului de Creditare destinat IMM
Valoarea maxima a finantarii pe client este 200.000 EUR sau echivalent. Foarte important si avantajos pentru beneficiari este faptul ca pentru finantarile de pana la 100.000 de euro nu este nevoie la un plan de afaceri si cash-flow la dosarul de creditare.
Tipuri de credite:
Linii de credit; Credite pentru finantarea activitatii curente pe termen scurt, cu amortizare lunara; Produse de tip credit pe termen scurt: emiteri de scrisori de garantie bancara si acreditive; Credite de investitii pe termen mediu si lung cu amortizare lunara sau trimestriala, cu o maturitate de maxim 10 ani; Refinantare de facilitati acordate pe termen scurt, mediu sau lung, de catre alte institutii financiare, cu respectarea caracteristicilor facilitatii in cauza;
Lista documentelor necesare pentru solicitarea unui credit :
cerere de credit ; bilantul contabil anual si semestrial aferent anului trecut, inclusiv anexele, precum si balantele de verificare aferente bilanturilor contabile; ultima balanta de verificare lunara, nu mai veche de 3 luni; documentele de proprietate aferente garantiilor prezentate; certificat fiscal valid la data depunerii cererii; actul legal/ constitutiv prin care sunt specificate posibilitatea de a angaja un credit, precum si persoanele imputernicite sa faca acest lucru; acord de consultare CRB; cash-flow si plan de afaceri (pentru credite pe termen mediu si lung a caror valoare este de peste 100.000 EUR sau echivalent); alte autorizatii legale (in cazul creditelor pentru constructii).
Alte produse de creditare: Faciliatati de cont cash pe facturi; Facilitati de cont cash pe cecuri si bilete la ordin; Plafon de cont cash pe facturi; Plafon de cont cash pe cecuri si bilete la ordin; Plafon de cont cash pe cecuri, bilete la ordin si facturi; Credit agricol pentru productie; Plafon multivaluta cu utilizare multipla; Facilitate de cont non-cash; Plafon de cont non-cash; Credite de investitii; Finantarea proiectelor; Finantarea companiilor de leasing; Pre-finantarea exporturilor speciale; Alte tipuri de finantari care solicita o abordare specifica a tranzactiilor.
Reprezentanta OTP, Raluca Vieru, a subliniat si faptul ca firmele pot apela la produse bancare prin care isi fidelizeaza angajatii, acestia putand beneficia pentru creditele obtinute de la banca dobanzi si comisioane preferentiale; rapiditate in acordarea facilitatilor de credit; flexilbilitate; minim necesar de documente; pachete de produse si servicii complete destinate top management si actionari; consultanta pentru obtinerea celor mai bune solutii de finantare, adaptate specificului fiecarei companii;
DE CE ALEGEM OTP BANK ROMANIA
“O BANCA ITI DA UMBRELA CAND E SOARE SI TI-O IA ATUNCI CAND INCEPE SA PLOUA”
In incercarea de a contrazice celebra zicala din lumea bancara, Raluca Vieru a prezentat cateva motive pentru a ne face sa alegem OTP Bank:
– Oameni specializati pentru segmentul IMM, pregatiti sa ofere consultanta si solutii de finantare adaptate fiecarui tip de activitate;
– Transparenta totala in ceea ce priveste oferta bancii;
– Strategia bancii axata pe dezvoltarea segmentului IMM;
– Costuri de finantare accesibile;
– Termene de rambursare flexibile;
– Canale de acces adaptate necesitatilor intreprinzatorilor (Call Center, Internet Banking sau parteneri);
– Orientarea bancii catre economia reala cu toate trasaturile ei: posibilitatea adaptarii garantiilor necesare facilitatii de credit; venituri reale; reactii rapide, business in timp real. Noi nu permitem ca oportunitatile sa treaca pe langa dumneavoastra.
Conferinta de Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor
Bacau, 24 mai 2006 – Azi intreprinzatorii din Bacau au participat la o conferinta dedicata Solutiilor pentru dezvoltarea IMM-urilor, organizata de BTL Design, cu sprijinul extraordinar al Primariei Municipiului Bacau.
Dupa Oradea, este a doua etapa dintr-o suita de conferinte care se vor desfasura in mai multe orase romanesti, destinate IMM-urilor.
Este vorba despre aderare, un moment destul de delicat pentru intreprinderile mici si mijlocii. Conferinta incearca sa ofere solutii pe care IMM-urile le pot adopta pentru a privi cu seninatate inspre momentul intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, prin conferintele organizate de BTL Design. Ele starnesc un viu interes in randul mediului de afaceri local din orasele unde conferintele fac etapa.
Cuvantul de deschidere a fost rostit de autoritatile locale: Romeo Stavarache, primar al Municipiului Bacau, Neculai Olaru, subprefectul judetului si Dragos Benea, presedinte al Consiliului Judetean. De asemenea, au rostit cuvinte de bun venit Ion Raducanu, de la Organizatia Patronala si Doru Simovici, presedinte al Camerei de Comert si Industrie Bacau. Mediul economic din Bacau este foarte activi. Toti au subliniat importanta unui echilibru si dialog intre autoritatile statului si patronat.
Plenara unu a fost destinata “Solutiilor pentru eficientizarea afacerii. Solutii de transmisii de date cablu/wireless, solutii comunicatii mobile si fixe, solutii internet, infrastructura pentru afaceri, solutii de promovare”. Moderator a fost Gabriela Malcinschi, redactor sef al revistei Business Leader, care a prezentat pentru inceput cum isi pot reduce firmele costurile prin adoptarea unor solutii IT care sunt indispensabile in prezent pentru a te mentine pe o piata concurentiala. Pe de alta parte, implementarea acestor solutii faciliteaza procesele interne si elibereaza anumite competente in firmele respective, care pot fi mai atente la directia de urmat pentru business-ul lor. Reprezentantii Orange, partener oficial al conferintei, au prezentat “Solutii pentru flexibilitatea si eficienta afacerii dumneavoastra.” Sorin Solcan, Regional Corporate Sales Manager a prezentat Orange Romania, care se axeaza si pe servicii special dedicate business-ului. In continuare, colegul sau Claudiu Bozantan, Corporate Devices Trainer a prezentat dispozitivul Blackberry, o solutie ideala pentru mobilitatea oamenilor de afaceri.
Intr-adevar, fara internet astazi, afacerile nu pot fi eficiente, ceea ce a explicat si Radu Mandru, director de vanzari pe regiunea Bacau la Romtelecom, in prezentarea sa, „Solutii broadband pentru afaceri.”
Managerul regional de vanzari al UPC-Astral, Florin Finaru a subliniat importanta acestor solutii in discursul sau despre „Internet si telefonie pentru mediul de afaceri.” El a prezentat de asemenea compania UPC- Astral dupa achizitia Astral de catre UPC anul trecut.
Pentru ca Internetul este esential in desfasurarea afacerilor, trebuie sa intelegem ce putem face cu Internetul, cum il putem utiliza pentru a ne dezvolta afacerile. Acesta a fost subiectul pe care Radu Ion, manager BTL Design l-a expus in fata reprezentantilor IMM-urilor: „Rolul Internetului in dezvoltarea serviciilor si produselor.”
In incheierea primei plenare, Marian Ceausu, general manager al companiei Wind 94, a trezit interesul auditorilor prezentand „Promovarea prin mijloace outdoor si indoor”.
Plenara a doua a fost cea de solutii financiare pentru dezvoltarea afacerii. Lucrarile au fost moderate de Gabriel Lazar, director de operatiuni si tranzactii la „finantare.ro” si Vasile Coman, redactor sef la Ghiseul Bancar. Acesta a inceput printr-o prezentare a tendintelor in ofertele bancilor legate de produsele de creditare pentru IMM-uri. Gabriel Cretu, director de vanzari la Divizia Retail de la OTP Bank Romania, a prezentat in fata IMM-urilor „Solutia planurilor tale”.
Finantarile sunt un domeniu foarte important, si suscita mult interes, deci IMM-urile prezente in sala au pus multe intrebari reprezentantilor bancilor.
In continuare a avut ocazia sa raspunda intrebarilor pe care si le pun reprezentantii IMM-urilor, Daniela Niculescu, Director IMM la Finansbank, a carei prezentare, numita „Parteneriatul banca-antreprenor, mit sau realitate?” a explicat antreprenorilor ca bancile ii pot sustine in planurile lor de dezvoltare.
Sorin Marius Stefan, director comercial al BRD-GSG Bacau, a expus despre „Un parteneriat pentru viitor: BRD-IMM”.
Gabriel Lazar, co-moderator, a explicat cum se face accesul IMM-urilor la programele de finantare. Corneliu Pricope, director al Agentiei de dezvoltare locala Bacau, a prezentat „Programele de finantare in judetul Bacau”.
Teodora Dumbraveanu, Key account manager la Coface Romania, a facut o expunere despre „Solutiile de recuperare a creantelor.” In premiera, Coface Romania a anuntat cu aceasta ocazie, ca garanteaza o rata minima de succes, stabilita in functie de portofoliul cazurilor de recuperat si de sectorul de activitate, si ca alternativa, plata in avans a unei cote parte din valoarea portofoliului cazurilor de recuperat, urmand ca un comision de succes sa fie perceput pentru sumele recuperate ce depasesc acea plata in avans.
In incheierea conferintei, s-a facut o tombola. UPC-Astral a oferit sapte premii participantilor din sala, Romtelecom patru premii, iar premiul cel mare o solutie de comunicatii completa, un laptop oferit de BTL Design insotit de un abonament gratuit pe sase luni la internet de banda larga, prin serviciul ClickNet Express 1024 oferit de Romtelecom.
Aceasta conferinta din judetul Bacau va fi urmata de alte conferinte intr-un program national de evenimente destinate IMM-urilor. Urmatoarele etape sunt: Neamt, Galati, Braila, Maramures, Arad, Cluj, Vrancea.
Despre BTL Design
Din 2002 BTL Design are o oferta variata de servicii care sa satisfaca toate exigentele : publicitatea “below the line”, publicitatea neconventionala, realizarea de strategii complexe de comunicare si relatii publice, oferirea de sup\ort logistic pentru organizarea unor intilniri societatea civila – administratie publica (factori politici,sociali, mediu de afaceri)organizarea de evenimente speciale (conferinte,mese rotunde, workshop-uri), elaborare mape de presa, conferinte,seminarii, gestionarea relatiilor cu mass-media (interviuri,realizarea de poze, articole). Aria de activitate a societatii se extinde in functie de cerintele fiecarui client.
BTL Design realizeaza campanii publicitare care au efecte imediate corelate cu ajutorul acordat clientilor pentru realizare obiectivelor pe termen lung.