Incepand cu sfarsitul lunii iulie, Flanco, liderul de retail al pietei de electrocasnice si electronice, si Credisson International, prima firma specializata in credite de consum pentru populatie din Romania, au lansat doua noi sisteme de credit de consum, care vor oferi un plus de convenienta. In cazul primului sistem, caracterizat de numarul mic de acte necesare,.pentru incheierea contractului sunt necesare doar o adeverinta de venit si actul de identitate. In ceea ce priveste cel de-al doilea produs, acesta are o dobanda de 25 la suta si un comision de 8,9 la suta, fara nici un alt cost suplimentar. „Deschisi fiind la dorintele clientilor nostri, am conlucrat cu Credisson pentru a oferi pietei ceea ce avea nevoie. Suntem convinsi ca vom primi un raspuns foarte bun din piata. Asta si pentru ca avem practic sistemul de creditare cel mai rapid, in care clientul primeste produsul in cel mai scurt timp posibil de la momentul cererii”, sustine Marius Ghenea, CEO la Flanco. La randul sau, Florin Andronescu, fondatorul Flanco, in prezent CEO la Credisson, a declarat ca „pentru noi, toti clientii sunt la fel de importanti, indiferent de suma contractata. Iata de ce am reusit sa coboram plafonul minim de venit la numai doua milioane pentru pensionari si 2,3 milioane pentru angajati”.

Credisson International si-a lansat oficial activitatea pe piata creditelor de consum pentru populatie in 4 aprilie 2003. „Credisson s-a infiintat ca urmare a rezultatelor exceptionale, a competentelor si exigentei castigate in aplicare modelului de credite de consum si a viziunii companiei, pe fondul optimist al unui orizont de dobanzi bancare in scadere. Dorim sa asiguram accesul unor categorii cat mai largi de consumatori la finantari ale bancilor, astfel incat acestia sa poata achizitiona acum bunurile de folosinta indelungata pe care si le doresc. Dorim sa facem acest acces cat de usor, de comod si de placut posibil”, sublinia Florin Andronescu la momentul inaugurarii firmei de creditare. Iata ca la un an distanta, Credisson lanseaza pe piata de retail un asemenea produs.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*