Fondurile de investitii administrate, BT Clasic si BT Maxim, sunt produse care se adreseaza in principal pietei de retail si se diferentiaza prin structura de plasamente si, implicit, prin profilul de risc. Ele sunt o alternativa de investitii si economisire pentru clienti, in contextul asteptarilor referitoare la cursul descendent al randamentelor instrumentelor clasice de plasament.

Fondul de investitii BT Clasic are un program preponderent monetar – titluri de stat, depozite bancare, obligatiuni municipale – cu posibilitatea de a se investi si in actiuni listate pe piata de capital, in limita a 20% din active.

Fondul de investitii BT Maxim are la baza plasamente in titluri cotate pe piata de capital (maxim 70% din active). Avand in vedere structura de plasamente, politica de comisioane a fondului favorizeaza investitiile realizate pe termen mediu si lung (peste 1 an).

Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, afirma: “Principiul activitatii noastre este cel conform caruia profesionistii lucreaza impreuna. Compania BT Asset Management S.A.I. are ca principal obiectiv cresterea capitalului clientilor, prin realizarea de investitii pe termen mediu si lung pe piata monetara si de capital din Romania, contribuind in acelasi timp la diversificarea ofertei Grupului Financiar Banca Transilvania.”.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*