Banca centrala a Japoniei a mentinut miercuri dobanda de politica monetara la nivelul de 0,50%, neschimbata din luna februarie a anului curent, relateaza AFP.
Comisia de politica monetara a bancii centrale japoneze a luat aceasta decizie cu o majoritate de opt voturi, existand un singur vot impotriva, cu ocazia unei intruniri ce s-a extins pe parcursul a doua zile.
Economistii nu se asteptau la o altfel de decizie, avand in vedere ca Federal Reserve, sistemul american de banci centrale, a decis marti sa reduca dobanda de referinta cu 0,50%.
Banca Centrala Europeana a renuntat la inceputul lunii septembrie sa majoreze aceasta dobanda, pe fondul turbulentelor ce au afectat pietele financiare din lumea intreaga, informeaza AFP.
Aceste decizii ale bancilor centrale au drept scop calmarea pietelor grav afectate de criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din Statele Unite ale Americii.
Probabilitatea majorarii dobanzii de referinta de catre banca centrala a Japoniei era considerata foarte scazuta, avand in vedere ca Japonia trece printr-o grava criza politica, dupa demisia din 12 septembrie a primului ministru Shinzo Abe, afectat de o serie de scandaluri.
Succesorul sau la sefia guvernului – cel mai probabil moderatul Yasuo Fukuda – va fi numit oficial in functie la data de 25 septembrie de catre parlament, informeaza AFP.
Astfel, conjunctura nu era favorabila luarii unei decizii de modificare a dobanzii de politica monetara, sunt de parere analistii, neexitand niciun fel de presiune inflationista, preturile cunoscand chiar o tendinta descrescatoare.