Sub ochii nostri, vedem modul in care functioneaza mecanismele unei crize financiare, si tabloul tinde sa devina unul extrem de neplacut privirii.

In primul rand, anul 2008 a inceput cu devalorizarea leului; slabit dupa masivele cheltuieli facute de Sarbatori, pe fondul creditelor de consum luate de romani in decembrie 2007, noul an a inceput cum nu s-a putut mai rau.

A venit apoi peste Romania si valul seismic al crizei financiare si caderea burselor la nivel mondial.

In acest context, romanul a inceput sa primeasca acasa facturile: rata la creditul de consum, intretinerea la pret extrem de mare intrucat este iarna, utilitatile si cand a tras linie si s-a uitat in portofel, a avut primul soc : si-a dat seama ca nu are de unde sa plateasca toate cheltuielile pe care le are scadente.

S-a dus la hypermarketul care domina
peisajul comercial al cartierului unde sta si a avut al doilea soc: preturile alimentelor s-a majorat. Deja nu mai poate sa cumpere aceeasi cantitate de produse cu banii pe care-i are si devine extrem de ingrijorat, mai ales ca leul continua sa scada, dar el primeste acelasi salariu si aceeiasi bani.

Se duce acasa si deschide televizorul, unde nu-i vine sa creada ce aude: gazul se scumpeste cu 10%, astfel incat toate preturile vor sari si mai rau in aer.

Pleaca a doua zi extrem de abatut la serviciu, si discutand cu ceilalti colegi, pentru ca toti au aceeasi problema si anume faptul ca nu le mai
ajung banii, astfel incat se duc toti la director si il anunta ca vor crestere a salariilor, altfel vor intra in greva.

Directorul le spune ca nu are de unde sa le majoreze salariile si va anunta mai departe la
Ministerul de care tine compania la care lucreaza cu totii, insa ei sunt hotarati sa faca greva, chiar daca asta inseamna ca firma nu va lucra, nu va produce nimic, si pierderile vor creste, astfel incat nici banii aia
care sunt putini, nu vor mai avea de unde sa-i primeasca.

Ajunge seara acasa, si cand desface cutia postala gaseste inauntru o scrisoare de la banca, care il anunta ca l-a raportat la Biroul de Credit pentru ca nu si-a respectat scadenta ratelor la creditul de consum astfel incat a ajuns pe lista neagra a rau-platnicilor.

Ia liftul, intra in casa, iar sotia este pregatita sa-i de-a lovitura de gratie: firma la care lucreaza ea, din cauza faptului ca era o firma de import, si nu a mai putut sa cumpere produsele din strainatate pentru ca
euro a crescut fata de leu, i-a anuntat ca urmeaza sa intre in procedura de faliment, pentru ca nu mai poate sa isi achite furnizorii, astfel ea va ajunge somera.

Este un scenariu de cosmar care se intampla sub ochii nostri. Este o situatie pe care trebuie cu totii sa o constientizam si sa incercam sa luam deciziile corecte pentru a nu merge din rau in mai rau, pentru ca trebuie sa tinem cont de un singur lucru: daca este sa ne facem rau, ne facem acest rau singuri.

Nu trebuie sa stam inactivi si sa lasam Guverne incapabile sa ia decizii proaste in locul nostru, pentru ca ei gresesc, pleaca si nu-i mai intereseaza de noi si de soarta noastra.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*