Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a emis norme noi pentru asigurarile auto obligatorii (CSA), cea mai importanta fiind majorarea despagubirilor minime pentru daunele materiale si vatamari corporale, ce vor duce, probabil, la scumpirea politelor. Vigneta RCA a fost modificata prin introducerea unor elemente de siguranta, si se va aplica obligatoriu pe parbrizul vehicului, in loc vizibil din exterior, fiind eliberata impreuna cu polita de asigurare RCA.

Consiliul CSA a emis ordinul nr. 11/2007, referitor la punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si care au fost publicate in Monitorul Oficial, se arata intr-un comunicat al Comisiei.

Normele vor intra in vigoare incepand de la 1 ianuarie 2008 si se vor aplica si pentru politele de asigurare RCA emise in cursul anului 2007, dar a caror valabilitate incepe de la 1 ianuarie 2008.

Principalele amendamente aduse reglementarilor din domeniul RCA constau in:

– Stabilirea noilor limite minime de despagubire dupa cum urmeaza:
Art.24, alin.(2): „Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2008 la un nivel de cel putin 150.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 300.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei”.
si alin. (3): „Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2008, la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 1.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei”.

– Au fost stabilite si locatiile in care asiguratorii pot practica asigurarea obligatorie auto RCA, acestea fiind la:
a) sediile principale sau secundare ale asiguratorilor sau, dupa caz, ale agentilor de
asigurare persoane juridice;
b) sediile principale sau secundare ale asiguratilor ori ale potentialilor asigurati persoane
juridice;
c) domiciliul sau, dupa caz, resedinta asiguratilor ori a potentialilor asigurati persoane fizice.

– In vederea protejarii pagubitilor, „asiguratorii care au fost autorizati sa practice
asigurarea obligatorie RCA isi asuma raspunderea pentru toate politele de asigurare RCA distribuite intermediarilor in asigurari, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a politelor”, conform art.3,alin.3 din Norma.

– Vigneta RCA a fost modificata prin introducerea unor elemente de siguranta, si se va aplica obligatoriu pe parbrizul vehicului, in loc vizibil din exterior, fiind eliberata impreuna cu polita de asigurare RCA, avand aceeasi serie si numar cu aceasta.

Comentarii

  1. NICA

    Intrebare:
    1-care sunt procentele de reducere de care beneficiez in cazul in care sunt pensionar ?;
    2-care sunt procentele de care beneficiez in cazul in care achit doua polite de asigurare RCA pentru doua autoturisme diferite ?;
    3-daca raspunsul la primele doua intrebari este in favoarea mea, se cumuleaza cele doua facilitati ?.
    Cu stima, MULTUMESC.

  2. Mihai Tiganescu

    Am onoarea sa va salut, sunt plecat in Italia pentru 6 luni urmand sa ma intorc in august; masina am lasat-o acasa in Romania, iar polita RCA a expirat pe 10 februarie. Mentiones ca autoturismul nu este folosit de nimeni; ce trebuie sa fac, pentru a nu fi probleme cand ma intorc. Cu respect, astept un raspuns daca se poate.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*