Continuam sa analizam ofertele societatilor de asigurari in ceea ce priveste asigurarea unei locuinte. De data aceasta, obiectul analizei noastre sunt urmatoarele societati: Asiban, Omniasig si BCR Asigurari.
La Asiban, potrivit informatiilor oferite de consultantii societatii, nu se fac polite de asigurare sub 25 000 EUR, minimul pe metrul patrat fiind de 500 EUR. Suma asigurata depinde de valoarea constructiei a imobilului asigurat.
In aceasta polita asigurarea bunurilor se face separat, in urma unei evaluari a valorii bunurilor. Pentru bunurile in valoare de 5 000 EUR, asiguratul va plati in jur de 12-15 EUR pe an. Daca suma asigurata este de 80 000 EUR, rata anuala este de 160 EUR.
Omniasig ofera celor interesati o polita de asigurare complexa a locuintei, ce include asigurarea locuintei si a bunurilor, asigurarea de raspundere civila a proprietarului fata de terti si asigurarea in caz de accidentare a persoanelor domiciliate in imobilul asigurat.
Suma stabilita este stabilita in functie de mai multi factori: anul constructiei, amplasamentul imobilului si valoarea sa. Ca valori orientative, o polita de locuinta cu suma asigurata de 80 000 EUR, presupune o prima anuala de aproximativ 175 EUR. Pentru asigurarea bunurilor in valoare de 5 000 EUR, rata anuala este de aproximativ 20 EUR.
RCA de vacanta
Ca in fiecare an, Omniasig a demarat o oferta pana pe 31 iulie 2008, RCA de vacanta. Cei care opteaza pentru aceasta polita beneficiaza gratuit de o asigurare a locuintei, ce va avea aceeasi valabilitate cu cea a politei RCA (6 sau 12 luni). Trebuie sa stiti, insa, ca aceasta asigurare a locuintei nu acopera toate riscurile decat incendii, explozii, traznete si caderi de corpuri. De asemenea, la incheierea asigurarii medicale de calatorie in strainatate, beneficiarii au 50% reducere pentru patru persoane, valabila pana la 30 septembrie 2008.
La BCR Asigurari, programul complet de asigurare de locuinta asigura o gama extinsa de riscuri, de la incendii si cutremure, pana la greve si terorism. Suma asigurata se acorda in functie de anul constructiei imobilului, imbunatatirile existente sau de declaratia asiguratului.
Potrivit informatiilor oferite de consultantii societatii, pana la sfarsitul anului, BCR Asigurari are o oferta, “Casa Promo”, ce include 5 planuri:
• suma asigurata de 50 000 EUR si bunuri in valoare de 5 000 EUR, pentru care prima de asigurare este de 80 EUR;
• suma asigurata de 75 000 EUR si bunuri in valoare de 7 500 EUR, pentru care prima de asigurare este 120 EUR;
• suma asigurata de 100 000 EUR si bunuri in valoare de 10 000 EUR, pentru care prima de asigurare este 150 EUR;
• suma asigurata de 150 000 EUR si bunuri in valoare de 15 000 EUR, pentru care prima de asigurare este 220 EUR;
• suma asigurata de 200 000 EUR si bunuri in valoare de 20 000 EUR, pentru care prima de asigurare este 260 EUR.
De asemenea, la acestea se adauga cateva reduceri; astfel:
• daca imobilul asigurat este apartament in bloc, beneficiati de o reducere de 10%;
• pentru plata integrala a ratei, beneficiati de o reducere de 5%;
• daca imobilul asigurat are o vechime mai mica de 10 ani, se aplica o reducere de 5%;
• pentru asiguratii ce au statut de pensionari, BCR ofera o reducere de 3%;
• pentru existenta sistemelor de protectie la efractie/incendiu se mai acorda o reducere de 2%.
De exemplu, daca optati pentru o suma asigurata in valoare de 100 000 EUR si alegeti sa asigurati continutul imobilului pentru 10 000 EUR, in loc de 150 EUR, cat ar fi prima de asigurare, veti plati aproximativ 128 EUR daca apartamentul este in bloc si daca platiti rata integral (fara rate).
Dintre ofertele oferite de societatile de asigurari analizate, BCR Asigurari prezinta cea mai avantajoasa optiune, prima anuala de asigurare fiind cea mai scazuta, indiferent daca se aplica sau nu discounturile.





