Asiguratorul Asiban asteapta ca potentialii investitori sa-si manifeste interesul in urmatoarele doua saptamani, urmand ca operatiunea de vanzare a actiunilor detinute la Asiban sa se concretizeze in prima parte a anului 2008, au anuntat, miercuri, cei patru actionari ai companiei, relateaza NewsIn.

Actionarii Asiban SA – BCR, BRD-Groupe Societe Generale, Banca Transilvania si CEC – anunta ca procesul de vanzare a actiunilor detinute la compania de asigurari a intrat in etapa de marketing a tranzactiei. Consultantii selectionati in vederea realizarii acestei operatiuni, respectiv Rotschild & Cie si Þuca si Asociatii, au finalizat deja faza de evaluare (due diligence) si au lansat la inceputul acestei saptamani etapa de marketing, se arata in comunicat.

In urmatoarele doua saptamani se asteapta exprimarea interesului din partea potentialilor investitori, carora li se va distribui un memorandum de informare, in baza caruia candidatii vor pregati ofertele initiale de cumparare. Actionarii se asteapta ca operatiunea de vanzare a actiunilor detinute la Asiban sa se concretizeze in prima parte a anului 2008.

Compania de asigurari Asiban a afisat prime brute subscrise in valoare de 445 milioane lei dupa primele noua luni din 2007, in crestere cu 35% fata de acelasi interval din 2006. Profitul brut inregistrat de asigurator in perioada ianuarie-septembrie a ajuns la 6,9 milioane de lei. Daunele platite de Asiban in primele noua luni ale acestui an au urcat mai repede decat valoarea primelor brute subscrise, respectiv cu 46%, pana la 249 milioane de lei.

Capitalul Asiban este detinut in transe egale de patru banci: BRD-Groupe Societe Generale, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), Banca Transilvania si Banca Comerciala Romana (BCR), fiecare cu o participatie de 25% din actiuni, pe care au anuntat ca sunt dispuse sa le vanda.

Banca Transilvania si BCR detin propriile companii de asigurari, in timp ce BRD a anuntat ca vrea sa-si vanda participatia. „Intentionam sa vindem pachetul de 25% din actiunile pe care le detinem la compania Asiban, la fel ca Banca Comerciala Romana si Banca Transilvania, deoarece in actionariatul societatii trebuie sa intervina o firma din domeniu”, declarase pentru NewsIn, la sfarsitul lunii iulie, Petre Bunescu, vicepresedinte al BRD.

CEC, al patrulea actionar al Asiban, se aratase initial interesat sa preia compania de asigurari, potrivit unei declaratii din 30 iulie a presedintelui bancii, Radu Gratian Ghetea, insa a renuntat la idee, deoarece institutia financiara nu poate sa plaseze mai mult de 20% din fondurile proprii intr-o societate comerciala la care detine actiuni.

Divizia europeana de banca de investitii a Rothschild, consultantul Erste Bank in procesul de achizitie a Bancii Comerciale Romane (BCR), a fost mandatata sa se ocupe de vanzarea companiei de asigurari Asiban, castigand competitia cu banca americana Merrill Lynch.

La finalul anului trecut, Asiban a inregistrat daune in valoare de 245 milioane lei (72,44 milioane euro), iar pentru finalul acestui an compania estimeaza o valoare a acestora de 250 milioane lei (75,2 milioane euro).

Potrivit statisticilor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) Asiban a fost al patrulea jucator pe piata asigurarilor din Romania in 2006, cu o valoare a primelor brute subscrise de 436,8 milioane lei, dupa Allianz-Þiriac, Asirom si Omniasig. Asiban „controleaza” o cota de 7,62% din piata asigurarilor generale si de viata, arata CSA.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*