De la jumătatea săptămânii trecute până în ziua precedentă, acÅ£iunile Băncii Transilvania s-au scumpit cu 20%, după ce zvonurile privind o posibilă preluare a băncii de către o bancă străină au alimentat interesul speculatorilor.

Potrivit unor relatări din presa elenă, apărute la finalul săptămânii trecute, National Bank of Greece ar fi interesată de preluarea Băncii Transilvania.

Indicele BET, care arată evoluÅ£ia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creÅŸtea cu 1,35%, până la 3.907,08 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,86%, până la 2.307,50 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăÅ£i de investiÅ£ii financiare (SIF), câÅŸtiga 0,67%, până la 17.828,68 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creÅŸtea cu 1,34%, ajungând la 7.873,11 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,18%, până la 368,72 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluÅ£ia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creÅŸtea cu 0,50%, până la 526,07 puncte.

Bursele americane au închis ÅŸedinÅ£a de luni în urcare, sprijinite de afiÅŸarea unor vânzări în creÅŸtere de case noi în Statele Unite, în iunie, peste aÅŸteptări, ceea ce semnifică o stabilizare a pieÅ£ei imobiliare.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,17%, la 9.108,51 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,10%, la 1.967,89 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a urcat cu 0,30%, la 982,18 puncte.

AcÅ£iunile Băncii Transilvania (TLV) erau cele mai lichide din piaÅ£ă, cu un rulaj de 908.800 lei ÅŸi se scumpeau cu 3,52%, la 1,47 lei, în vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) avansau cu 2,05%, la 9,95 lei, pe o lichiditate de 115.100 lei.

Preţul titlurilor Erste Bank (EBS) urca cu 0,87%, la 92,50 lei, pe fondul unor schimburi de 104.200 lei.

Pe sectorul SIF, tranzacţiile cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) totalizau 123.200 lei, iar titlurile se scumpeau cu 1,1%, la 0,915 lei, în timp ce acţiunile SIF Moldova (SIF2) se apreciau cu 2,18%, la 0,79 lei, pe o lichiditate de 95.900 lei.

AcÅ£iunile Oltchim (OLT) avansau cu 3,94%, la 0,343 lei, pe fondul unor schimburi de 76.400 lei, după ce în ziua precedentă compania a anunÅ£at că va împrumuta 62 milioane euro pentru preluarea ÅŸi repunerea în funcÅ£iune a petrochimiei din cadrul Arpechim PiteÅŸti.

ÃŽn schimb, titlurile Flamingo (FLA) se depreciau cu 0,67%, la 0,0297 lei, pe schimburi de numai 5.600 lei, în contextul în care fondul de investiÅ£ii american QVT, care deÅ£ine circa 22% din companie, a cerut includerea pe ordinea de zi a adunării generale a acÅ£ionarilor (AGA) din august 2009 a unui punct care se referă la dizolvarea companiei, neoferind însă informaÅ£ii privind motivaÅ£ia acestei cereri.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*