Intr-un comunicat oficial al FMI se spune ca institutia „recunoaste ca autoritatile romane au sarcina dificila de a alcatui un buget cumpatat”, dar – sustine comunicatul FMI – „proiectul de buget pentru anul 2006 este nerealist, ceea ce face probabil ca deficitul bugetar sa fie cu mult mai mare decat maxima acceptata de FMI de 0,5% din PIB”.

Emmanuel van der Mensbrugghe a declarat la Bucuresti ca se asteapta ca deficitul bugetar al Romaniei sa fie de 1% in 2006.

Romania si FMI au sustinut o runda de negocieri in ultimele doua saptamani in cadrul careia au discutat bugetele pe 2005 si 2006, precum si un program fiscal pe termen mediu pana in 2010.

Potrivit Rompres, aceasta decizie a fost determinata de faptul ca nu s-a reusit incheierea unei analize trimestriale a stadiului economiei romanesti de la momentul semnarii Acordului si pana in prezent. Astfel, din septembrie 2004 si pana in prezent, nu a fost facuta nici o analiza, in timp ce prevederile Acorului se refera la analize trimestriale.

Reprezentantii delegatiei au aratat, referitor la situatia economiei romanesti, ca este de notat necesitatea unei reorientari a politicilor fiscale si monetare, este necesara o descrestere a inflatiei, o redirectionare a cheltuielilor catre economia care furnizeaza bunuri si servicii, o restrangere a pasului mare de crestere a deficitului de cont curent.

Reprezentantii delegatiei FMI au analizat concret balanta de plati, inflatia, cresterea economica cat si politicile fiscale.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*