Aprecierea puternica a leului in raport cu euro si dolarul, de peste sapte la suta de la inceputul acestui an, a devenit o importanta problema financiara si economica a tarii. Reprezentantii exportatorilor au inceput sa ridice vocile, plangandu-se ca pierd tot mai multi lei in urma schimbului valutar, intrucat euro scade pe zi ce trece, in timp ce analistii si reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) avertizeaza asupra riscului de depreciere a monedei nationale.

Asta pentru ca leul nu se intareste natural, ca urmare a cresterii economiei, ci din cauza speculatorilor straini care profita de dobanzile mari in lei si aduc in tara sume importate de valuta pentru a obtine castiguri pe masura.

Romanii demonstreaza ca au devenit si ei niste mici speculatori ai cursului valutar. Beneficiari a unor sume tot mai mari de valuta, in principal din castigurile obtinute de cei care muncesc in strainatate, dar si ca urmare a investitiilor straine in Romania, romanii nu mai pastreaza acum valuta la saltea, stiind ca au numai de pierdut.

Euro si dolarii sunt schimbati in lei si depusi in banca, de unde se pot obtine dobanzi inca destul de mari, de pana la 10% pe an la unele banci. Conform statisticilor BNR, dobanda medie pentru depozitele in lei la termen de un an este de 7,5%, fata de numai 4% in cazul dobanzii la depozitele in euro.

Daca mai punem la socoteala si faptul ca de la inceputul anului euro s-a devalorizat cu aproape 8% fata de leu, atunci cei care si-au facut economii in euro se trezesc acum fara nici un castig, ba chiar ar urma sa mai scoata ceva din buzunare pentru taxe si comisioane.
Cei care aleg calea investitiilor sau cheltuielilor in locul economisirii au descoperit insa ca nu leul este solutia, ci valuta.

Dobanda medie la un credit in euro pe cinci ani este de 9,5%, in timp ce un credit in lei se poate obtine cu o dobanda mult mai mare, de 14% in medie. Ce inseamna acest lucru? O pierdere de aproape 1.500 de euro in cazul unui credit de 10.000 de euro pe cinci ani, comparativ cu acelasi credit in lei.

Banca Nationala a fost nevoita sa ia masuri drastice impotriva ½speculatorilor½ valutari, inca de acum doi ani, prin intermediul rezervelor minime obligatorii de 40% din volumul creditelor in valuta acordate de banci. Masura care pastreaza dobanzile la creditele in valula la un nivel acceptabil de mic, reducand in acelasi timp resursele bancilor pentru imprumuturile in euro, dolari sau franci elvetieni.

In acest fel, BNR a reusit sa echilibreze balanta creditelor in lei cu cele in valuta, reducand din riscul valutar in cazul unei deprecieri masive a leului, prognozata peste cativa ani.

Totusi, conform ultimelor date ale BNR, romanii continua sa speculeze euro si sa contracteze tot mai multe credite in aceasta moneda. In luna mai, creditele in valuta acordate populatiei de catre banci au crescut cu 4,9%, in timp ce imprumuturile in lei s-a majorat cu numai 3,7 procente in termeni reali. Speculatorii valutari par a fi din ce in ce mai activi pe piata din Romania, in ciuda avertismentelor privind riscul valutar, motiv pentru care, dupa cum apreciaza analistii, Banca Nationala ar urma sa-si ia masuri de siguranta.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*