6 Nov 2024 0 Comentarii
Mai puțin de 25% dintre contractele de credit Provident aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a legii 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate.
Cel puțin 50% dintre toți clienții eligibili vor primi o astfel de propunere de refinanțare; decizia finală le aparține desigur în totalitate, conform Provident, care are in jur de 180.000 de clienti.
Provident a scazut dobanda creditelor la valori cuprinse între 35% și 69.5%, de la intervalul 49%-76%.
Concret, un client care ia un împrumut de 4.500 de lei cu costuri standard, va avea un cost total mai mic cu peste 1.400 de lei, de 8.600 de lei, in loc de 10.000 de lei.
Raspunsurile Provident la intrebarile trimise de noi:
• Cati clienti Provident se califica pentru reducerea dobanzii, conform noii legi?
Provident: Cel mai important pentru noi a fost să găsim cea mai bună opțiune prin care să putem rămânem alături de clienții noștri și să le oferim în continuare acces la o formă de finanțare corectă, flexibilă și responsabilă, în aceleași condiții de calitate.
Tocmai de aceea, am făcut toate adaptările necesare într-un ritm susținut și, mai mult, am decis că vom oferi proactiv unui număr semnificativ de clienți posibilitatea de a-și refinanța la noile costuri reduse contractele eligibile, fără a mai aștepta o cerere în acest sens, așa cum prevede legea.
Într-o primă fază, cel puțin 50% dintre toți clienții eligibili vor primi o astfel de propunere de refinanțare; decizia finală le aparține desigur în totalitate. Per ansamblu, mai puțin de 25% dintre contractele aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a legii îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate.
• Care este valoarea dobanzilor care pot fi reduse, in total si in medie?
Provident: Pentru că finanțăm nevoi reale, am adaptat structura de produse în așa fel încât să putem oferi unui număr mai mare de români acces la soluții financiare potrivite nevoilor și posibilităților lor.
Prin noile produse, clienții noștri vor plăti mai puțin, pentru aceeași sumă împrumutată. Totodată, pot accesa sume mai mari, pe termen mai scurt, păstrând aceeași valoare a ratei.
Am ajustat dobânda fixă pentru creditele noastre și ea scade astfel la valori cuprinse între 35% și 69.5%, de la intervalul 49%-76%.
• Cum a modificat Provident dobanzile, dupa adoptarea legii?
Provident: Odată cu legea 243/2024, am făcut o reașezare a structurii de produs. Am ținut cont de mai mulți factori în stabilirea noii structuri de costuri, inclusiv de așteptările clienților și de nivelul nostru de competitivitate în piață.
În ce privește contractele noi, costul total scade pentru cele mai multe produse. Astfel, clienții noștri vor plăti mai puțin pentru aceeași sumă împrumutată sau pot alege să împrumute sume mai mari la aceeași valoare a ratei.
Concret, un client care ia un împrumut cu costuri standard, de 4.500 de lei, apropiat de valoarea medie a unui împrumut Provident, va avea un cost total mai mic cu peste 1.400 de lei, calculat pentru un credit cu rate săptămânale și cu serviciul opțional și contracost de gestionare a creditului la domiciliu, o alegere tipică pentru cei mai mulți dintre clienții noștri.
Este important de menționat că avem adesea diverse promoții prin care oferim reduceri de dobândă sau comisioane pentru clienții noi și diverse programe de fidelitate pentru clienții existenți, pe care vom continua să le oferim.