Fabrica pe care Nokia urmeaza sa o construiasca langa Cluj este o sansa pentru locuitorii regiunii, apreciaza publicatia Der Spiegel, relatand ca in aceasta zona din Transilvania oamenii se zbat inca in saracia lasata in urma de unul dintre cele mai represive regimuri.

Pasunile din Transilvania nu au mai avut parte de atata actiune de la retragerea romanilor, comenteaza Der Spiegel, apreciind insa ca in conditiile in care producatorul Nokia prelucreaza deja terenul pentru construirea unei noi fabrici, lumea moderna se indreapta catre aceasta parte a Romaniei cu o viteza uimitoare inclusiv pentru texanul John Guerry, seful santierului. „De fiecare data cand vin aici, ceva este schimbat”, le povesteste Guerry jurnalistilor de la Der Spiegel, in timp ce se apleaca pentru a mangaia un caine vagabond botezat de muncitori Nokia.

Potrivit publicatiei germane, fabrica de la Cluj s-a dezvoltat intr-un ritm foarte rapid astfel incat, la mai putin de cinci luni de la inceperea lucrarilor, exteriorul uzinei este aproape finisat, iar in interior specialistii au instalat deja mai multe computere care vor urmari fluxurile de componente ale viitoarelor telefoane.

De altfel, potrivit Der Spiegel, in luna martie fabrica va incepe deja livrarea primelor aparate in Europa si Asia. Der Spiegel apreciaza ca Nokia a ales Clujul partial deoarece in acest oras exista un numar considerabil de ingineri dispusi sa munceasca pentru un salariu mai mic decat un sfert din cel european. Fabrica va deveni complet operationala cu pu tin timp inainte de inchiderea uzinei Nokia de la Bochum, Germania, despre care compania finlandeza sustine ca a devenit prea costisitoare.

Dar numai salariile mici nu vor putea transforma fabrica din Romania intr-una competitiva, comenteaza Der Spiegel, adaugand ca pentru a se asigura ca investitia Nokia de 88 de milioane de dolari va da rezultate, Germania va fi nevoita sa isi transporte „pretioasa expertiza” intr-o zona care este legata de exterior printr-un aeroport de mici dimensiuni si o autostrada cu doua benzi care abia incepe a se strecura printre Carpatii situati in apropiere.

Gasirea unor muncitori dornici sa lucreze in noua fabrica nu va constitui o problema, scrie Der Spiegel apreciind ca orasul Cluj, cu 400.000 de locuitori se zbate inca sa iasa din saracia lasata in urma de unul dintre cele mai represive regimuri comuniste din Europa de Est. De altfel, potrivit cotidianului citat, desi rata somajului in aceasta zona era, in luna noiembrie, de aproximativ 3,1 la suta, majoritatea salariatilor din intreprinderile din regiune castiga in jur de 180 de dolari pe luna.

Acesti locuitori sunt nerabdatori sa lucreze pentru o multinationala care ofera posibilitatea de formare si avansare, scrie Der Spiegel, care mentioneaza inclusiv o anumita stare de euforie in randul persoanelor care se gandesc ca s-ar putea alatura celui mai mare concern de telefoane mobile din lume.

Der Spiegel reaminteste ca Nokia nu a facut public salariul pe care il va oferi viitorilor sai angajati de la Cluj, dar sustine ca salariile vor fi competitive in conditiile in care media in regiune este de 450 de dolari pe luna. Mai mult, potrivit publicatiei germane, Nokia spera sa isi atraga si mentina personalul prin oferte care ar starni invidia inclusiv in randul angajatilor occidentali. Noua uzina de la Cluj va avea un bufet unde mancarea va fi gratuita, o sala de gimnastica, terenuri de sport si o sauna, scrie Der Spiegel.

„Fabrica va fi un loc unde oamenilor le va placea sa munceasca”, afirma Guerry, potrivit publicatiei germane care sustine ca Nokia intentioneaza sa predea compania managerilor locali cel mai devreme peste patru ani.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*