Nu in realitate, ci in politica monetara. Sau cel putin asa lasa sa se inteleaga ca se comporta banca centrala atunci cand vine vorba de cursul valutar, de dobanzi si de inflatie. Se stie ca in urma cu peste doi ani, in vara lui 2005, BNR si-a asumat politica de tintire a inflatiei drept misiunea sa principala pana la adoptarea si de catre tara noastra a monedei unice europene si trecerea la zona euro.
Criza cursului valutar a determinat reprezentantii bancii centrale sa faca aceasta precizare, si anume faptul ca economia romaneasca nu permite inca aplicarea unor metode „hard” de tintire a inflatiei, ci doar a unora mai usoare, prin care sa se uite si la indicatorii economici si la moneda nationala. Care sunt motivele? Doua sunt mai importante, si anume cele care creaza si cele mai mari probleme in prezent: deficitul extern si cursul valutar.
Datoria externa a tarii este o problema mult mai complexa, intrucat este compusa si din bune si din rele. Nu putine voci au spus pana de curand ca tara noastra, in ciuda faptului ca a ajuns la o datorie de peste 14% din PIB, dublu in comparatie cu SUA, reprezentand peste 16 miliarde de lei, isi poate permite un deficit si mai mare, la fel ca alte tari din regiune. Pentru ca o mare parte din aceasta datorie externa este reprezentata de investitii necesare economiei. Numai ca banca centrala spune ca, pe de alta parte, consumul este cel care ne face tot mai datornici, iar consumul este stimulat, in mare parte, de creditele acordate de banci. Cu cat consumul creste, cu atat inflatia este mai amenintata, asa incat BNR este nevoita sa mai taie din elanul bancilor.
Dar atunci cand consumul devine efervescent si economia duduie prea tare, exista riscul supraincalzirii, iar simptomul cel mai clar este tot cursul de schimb. Leul se apreciaza prea mult, pana la niveluri care determina oficialii BNR sa spuna ca nu este sustenabil. Asta s-a intamplat asta-vara, cand un euro a ajuns la 3,1 lei. BNR s-a straduit atunci sa scoata cat mai multi lei din piata, prin asa-numitele operatiuni de sterilizare, care duc la dobanzi pe piata bancara mult mai mici decat dobanda de interventie. Astfel, in timp ce in vara dobanda BNR era de 7%, cea reala de pe piata interbancara ajungea la 3-4 procente, fapt care mai reducea din presiunea asupra leului, tota lumea fiind interesata sa schimbe valuta pe lei pentru a profita de dobanzile mari oferite de banci sau de alte instrumente financiare, precum bursa. Dar pentru ca politica de dobanda nu prea si-a facut efectul, BNR a fost nevoita sa intervina direct pe piata valutara, pentru a da un semnal cu privire la faptul ca leul s-a apreciat prea tare.
In acelasi timp, cresterea deficitului extern a devenit un semnal de alarma pentru investitorii straini, care si-au pierdut din increderea privind evolutia economiei si si-au retras din investitii. Ceea ce inseamna ca depreciaza leul, adica exact ceea ce s-a intamplat in ultimele saptamani. Banca centrala a fost ajutata si de contextul international, fapt recunoscut de Isarescu, care spune ca daca nu ar fi fost criza financiara mondiala, leul nu s-ar fi depreciat atat de tare in acest moment. Mai exact, a fost vorba de retragerea unor fonduri speculative de peste trei miliarde de euro detinute de mari banci de investitii americane precum Merril Linch sau Citi Bank, care au probleme in America. Banca Nationala spune ca nu a ajutat speculatorii sa vanda lei la un curs convenabil, adica nu a intervenit pe piata, lasand-o libera. Sa o credem, sa nu o credem? Ramane sa ne confirme la vara guvernatorul Isarescu.





