Compania germana de asigurari Allianz, cel mai mare asigurator din Europa, a afisat in primul semestru din 2007 venituri din prime in urcare cu 24% pana la 2,2 miliarde de euro fata de acelasi interval din 2006 din activitatea din Europa Centrala si de Est, a anuntat miercuri compania.
Allianz a raportat rezultatele afisate in „Noua Europa”, zona care include Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Rusia, Romania, Slovacia si Ucraina.
Asigurarile generale ale Allianz Romania s-au majorat cu peste 25 la suta, in prima jumatate a anului 2007, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea primelor brute subscrise din asigurari generale s-au cifrat de 173 milioane de euro, in primul semestru din 2007.
„Ne asteptam sa inregistram o noua crestere la sfarsitul lui 2007, cu un procent format din doua cifre”, a declarat Werner Zedelius, membru in consiliul de administratie al Allianz SE, responsabil cu activitatile grupului pe pietele in dezvoltare.
„Suntem foarte multumiti de modul in care se dezvolta activitatile noastre in aceste zone si anticipam o continuare a cresterii nivelului profitabilitatii operatiunilor”, a mentionat Zedelius.
Segmentul asigurarilor de viata si de sanatate a inregistrat o crestere de 33% in perioada analizata, pana la 607 milioane euro. Totodata, profitul operational s-a majorat cu 21%, pana la 34 milioane euro, cele mai importante contributii fiind aduse de Polonia si Slovacia.





