“Apropo de cursul valutar, imi aduc aminte de o gluma care relata o conversatie telefonica intre fostul presedinte Boris Eltin, Dumnezeu sa-l ierte, si presedintele american George Bush, in perioada crizei din Rusia: intrebat care e situatia la el in tara, Eltin, care nu vorbea prea bine engleza, s-a rezumat sa raspunda “good”. Atunci a fost rugat sa explice in doua cuvinte situatia. Iar Eltin a raspus “not good”. Tot asa as putea si eu raspunde, dar in trei cuvinte, la intrebarea despre interventia BNR pe piata cursului valutar: ”nu am intervenit”, a spus cu un zambet sugubat guvernatorul bancii centrale, cu ocazia prezentarii raportului asupra inflatiei in primul trimestru al anului.

In doua cuvinte, deci, raspunsul ar fi “am intervenit”, a lasat guvernatorul sa se inteleaga. De altfel, Isarescu a folosit o alta expresie confuza atunci cand a sustinut, in timpul prezentarii raportului de inflatie din primul trimestru al anului, pozitia BNR cu privire la cursul valutar: “Din septembrie 2005 am avut un curs liber, relativ liber”.

Saptamana trecuta, cursul euro coborase la nivelul de 3,3104 lei, moment in care publicatiile financiare au sustinut ca BNR intervenise pe piata valutara, prin intermediul bancilor, pentru a cumpara valuta si a mentine cursul la un nivel de 3,32 lei.

Zvonurile au fost infirmate insa imediat de purtatorul de cuvant al BNR, Mugur Stet. De altfel, si guvernatorul a tinut sa reconfirme ca saptamana trecuta BNR nu a intervenit pe piata valutara. Cu toate acestea, Isarescu, a cautat sa mentina o stare confuza cu privire la interventia sau non-interventia BNR pe piata cursului valutar.

Dar de ce tine BNR sa mentina starea de incertitudine? “In primul rand, pentru a se evita speculatiile pe care le-ar putea face investitorii pe piata cursului valutar. Acestia trebuie sa stie ca BNR detine o “bomba atomica” ce ar putea-o lansa oricand in cazul unei crize”, a declarat, pentru GhiseulBancar.ro, un reprezentant al bancii centrale.

O “relativa” apreciere a cursului valutar este, in acelasi timp, de mare ajutor si bancii centrale. Isarescu a recunoscut ca scaderea inflatiei se datoreaza, intr-o mare masura, si aprecierii cursului valutar.

Guvernatorul a subliniat insa ca scaderea peste asteptari a inflatiei in primul trimestru este in principal meritul masurilor restrictive de politica monetara a BNR, vizibile in indicatorul numit CORE 2, care exclude influentele preturilor volatile (legume, fructe, petrol etc.),a accizelor si a taxei pe viciu (tutun).

“Am observata ca pasiunea romanului este cursul”, a continuat sa glumeasca guvernatorul. Asta pentru ca nu parea deloc ingrijorat de ceea ce se intampla cu evolutia leului.

A scapat de mitingurile exportatorilor de la sfarsitul anului trecut, cu toate ca de atunci euro s-a depreciat cu aproape 1%, de la 3,3817 lei la 3,3272 la sfarsitul lui aprilie.

Isarescu si-a amintit de aceste proteste, insa a tinut sa mentioneze ca ar trebui sa se observe si partea pozitiva a aprecierii leului: “Astazi orice proprietate din Romania se vinde cu mult mai multi euro si mult mai multi dolari”.

In privinta evolutiei cursului, Isarescu a avertizat cu privire la riscurile pe care acesta le-ar putea produce: “Am avertizat cu mult timp in urma cu privire la riscurile creditelor in euro”. El a dat ca exemplu evolutia cursului din tarile vecine (vezi graficul), unde monedele locale au inregistrat fluctuatii importante mai ales in Polonia si Cehia, si mai mici in Slovacia sau Ungaria. “Sper ca la noi fluctuatiile sa fie mai mici”, a adaugat guvernatorul.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*