Numarul fondurilor deschise de investitii a crescut anul trecut cu aproape 40% fata de anul anterior, ajungand in prezent la 32, conform datelor prezentate astazi de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). Astfel incat investitiile in fondurile mutuale au crescut anul trecut cu 86%, la 633 milioane lei (187 milioane euro).
Cele mai multe noi fonduri aparute (cate patru) au fost cele diversificate, care investesc atat in actiuni bursiere cat si in alte nstrumente de investitii mai sigure si fondurile de actiuni.

Pentru amanunte, vezi documentul atasat

UNIUNEA NATIONALA A ORGANISMELOR DE PLASAMENT COLECTIV

Fondurile OPCVM si AOPC la 31 decembrie 2006

OPCVM (FDI)

Anul 2006 a fost unul deosebit de dinamic pentru industria fondurilor deschise de investitii deoarece, cu toate inconvenientele aparute pe parcursul anului pe piata bursiera, industria a inregistrat un ritm de dezvoltare sustinut, superior anilor anteriori, astfel ca la finele lunii decembrie putem consemna ca numarul fondurilor deschise din piata a crescut fata de anul anterior cu aproape 40%, ajungand in prezent la 32. Categoriile cele mai favorizate de aparaitia noilor fonduri au fost cele ale FDI diversificate (+ 4 FDI) si de actiuni (+ 4 FDI).

In mod firesc si activele nete au cunoscut cresteri substantiale, astfel ca pe ansamblul industriei consemnam o crestere la nivelul anului 2006 cu peste 86 %, adica un nivel de peste 633 mil. lei. Exprimat in moneda europeana, nivelul activelor nete al industriei era la finele anului de peste 187 mil.€ ceea ce reprezinta o crestere cu peste 103% fata de anul anterior, interval de timp in care leul s-a apreciat fata de euro cu 8,7%.

Daca pe ansamblul industriei, media anuala de crestere a activelor a fost de peste 86%, pe categori de fonduri, cresterile de activ net au avut dinamici diferite. Mentinandu-se aproape permanent in topul atractivitatii din punct de vedere al cresterilor de active nete in acest an, fondurile diversificate reusesc practic sa-si dubleze nivelul activelor nete, iar cele de actiuni sa-l tripleze. Chiar daca pe parcursul anului atat fondurile monetare cat si cele de obligatiuni au avut cresteri mult mai putin spectaculoase decat celelalte fonduri, iata ca totusi si acestea incheie anul cu cresteri de active nete cu peste 18% la cele monetare si cu peste 21% cele de obligatiuni si instrumente cu venit fix.

Privit prin prisma cotelor de piata detinute, anul 2006 aduce schimbarii destul de importante in comparatie cu anul anterior astfel ca fata de 2005 cand fondurile monetare si cele diversificate detineau suprematia in cote egale (31,9%), iata ca anul 2006 aduce schimbari spectaculoase aducand in prim plan fondurile divesificate care domina destul de categoric piata cu o pondere de aproape 38%, urmate destul de aproape de fondurile de actiuni cu pondere de peste 32%. Astfel ca aceste doua categorii detineau impreuna la 31.12.06, peste 70% din industrie, in comparatie cu 53% cat detineau la finele anului 2005.

Analizat din punct de vedere al nivelului de atractivitate, anul 2006 a scos in evidenta apetitul deosebit aratat de investitori pentru fondurile diversificate si cele de actiuni, apetit mentinut si chiar amplificat in perioada in care pe piata bursiera se consemnau corectii semnificative. Astfel ca la finele anului raportat, fata de un volum total de peste 274,67 mil.lei sau peste 81 mil.€, flux al intrarilor nete de capital, fondurile diversificate si cele de actiuni, inregistrau impreuna intrari nete de capital de peste 232 mil.lei sau 68,7 mil.€, ceea ce reprezinta peste 84% din total. Comparativ cu anul 2005, cand nivelul intrarilor nete de capital a fost de circa 76,1 mil.lei sau 20,7 mil.€, anul 2006 aduce de fapt o crestere de aproape 3,3 ori a intrarilor nete de capital exprimate in euro.

Privind din punct de vedere al detinerilor de activ net / investitor, finele anului 2006 consemneaza pe ansamblul industriei un volum de 8.078 lei/investitor, sau 2.389 € / investitor, ceea ce este cu peste 84% mai mult decat acelasi indicator exprimat in euro calculat la finele anului 2005.

Si numarul de investitori pe total industrie, consemneaza la finele anului 2006, o crestere cu peste 10% fata de finele anului anterior sau exprimat altfel, anul 2006 a adus un numar de 7402 investitori noi fata de anul 2005.
Fata de numarul total de investitori, investitorii persoane juridice detin o pondere de doar 1,7% insa in aceasi timp 56,5% din activele nete ale industriei sunt detinute in medie de aceasta categorie de investitori.

Pe categorii de fonduri aceasta distribuire a activelor nete arata astfel: FDI monetare, peste 87% din activele nete sunt in contul persoanelor juridice, la FDI de obligatiuni acest procent este de 62 %, la FDI divesificate de 53% si la FDI de actiuni de 40%.

Indicele IFM a inregistrat in luna decembrie o usoara depreciere de 0,15% (15,88 puncte), insa pe ansamblul anului 2006, IFM a cunoscut o apreciere de 10,38 puncte procentuale, interval de timp in care rata inflatiei a fost de 4,87%.
Pe ultimii 3 ani IFM a inregistrat o apreciere de 66,50%.

Fondurile deschise de investitii

Fondurile Monetare, cu un punct peste rata inflatiei in anul 2006

Cu performante similare realizate in luna decembrie si anume 0,6%, atat FDI Simfonia 1 cat si FDI Bancpost Plus, reusesc pe ansamblul anului 2006 sa realizeze performante care se situeaza peste rata inflatiei, cu deosebirea ca performanta de 5,9% inregistrata de FDI Simfonia este pe perioada intregului an 2006, in timp ce FDI Bancpost Plus inregistra la finele lunii decembrie un randament de 5,6% insa acesta este calculat incepand cu febr.2006. Ambele fonduri din categorie inregistrau la finele anului cresteri ale activului net astfel: FDI Bancpost Plus incheia anul cu un activ de 38,55 mil.lei si o crestere anuala cu 5,6%, iar FDI Simfonia incheia anul cu un activ net de 89,37 mil.lei si o crestere anuala de activ cu 2,7%.
Fondurile de obligatiuni si instrumente cu venit fix, cea mai mare crestere de active nete din luna decembrie

Pe ansamblul industriei, media de crestere a activelor nete ale fondurilor din aceasta categorie a fost de 8,6% find cea mai mare fata de celelalte categorii. Performanta medie inregistrata la finel anului 2006 a fost doar de 3,5% insa acest lucru se datoreaza in principal faptului ca pe ansamblul grupei, activele nete ale FDI Europa Obligatiuni detin o pondere destul de insemnata, astfel incat performanta negativa inregistrata de acest fond sa influenteze semnificativ media grupei. Privite separat, performantele anuale ale fondurilor de obligatiuni, cu exceptia FDI Europa Obligatiuni, au fost toate pozitive situandu-se peste nivelul inflatiei in unele cazuri cu mult peste acesta cum este cazul la FDI Orizont cu 12,5%. Randamentele celorlalte FDI se situau pe un palier cuprins intre 4,5% la FDI Fortuna Gold si 6,9% la FDI Stabilo si BCR Clasic. Randamentul negativ inregistrat de FDI Europa Obligatiuni se datoreaza faptului ca acest fond are peste 68 % din activul sau net investit in obligatiuni emise in spatiul Uniunii Europene si de aceea evolutia cursurilor valutare (EUR, PLN, HUF) din intregul portofoliu de titluri ale fondului, pe toate valutele pe care exista expunere, fata de moneda RON este extrem de importanta.

Chiar daca pe ansamblul grupei, nivelul anual al subscrierilor este cu circa 50% mai redus decat la celelalte categorii, el este insa cu 49% superior celui inregistrat in anul anterior. Cu toate acestea fluxul intrarilor nete de capital a fost pe total an destul de modest si anume doar 7,4 mil.lei, cu aproape 31% mai mic decat cel realizat in anul 2005.
Printre fondurile cu cele mai importante niveluri de intrari nete in 2006 sunt: FDI BCR Clasic cu 3,8 mil.lei, FDI Tezaur cu 1,6 mil.lei si FDI Orizont cu 1,1 mil.lei.
Ramane ca in perioada urmatoare, beneficiind si de o sporire si diversificare a ofertei de instrumente cu venit fix, fondurile din aceasta categorie sa poata sa ofere randamente cat mai apropiate de asteptarile investitorilor.

Fondurile “Diversificate”, detin peste 37% din intreaga piata

Cu performanta medie de 11,7 realizata in anul 2006 si un volum anual de subscrieri de peste 47 mil.€, fondurile din aceasta categorie au beneficiat si beneficiaza in continuare din plin de nivelul lor ridicat de atractivitate.
Privind mai atent aceasta categorie de fonduri, constatam ca din totalul de 11 FDI doar 7 fonduri au activat inca de la inceputul anului 2006, iar dintre acestea cea mai buna performanta a inregistrat-o FDI Transilvania cu 18,4%, urmat de FDI Capital Plus cu 15,7%, FDI FCEx cu 14,6% si FDI Fortuna Clasic cu 15,5%. Singurul fond din acest grup de “veterani’ care inregistreaza o performanta sub media categoriei este BT Clasic cu 11,1%.

Celor sapte FDI despre care am vorbit mai sus li se adauga cele patru nou intrate in piata in anul 2006 astfel : FDI Raiffesen Benedit, intrat in piata in luna iunie, consemneaza la finele anului o performanta de 10,98%. Dupa acesta se remarca FDI STAR Focus cu o performanta de 10,4% incepand din aprilie 2006. Urmeaza apoi FDI Concerto cu 9,1% si FDI Bancpost Active cu 7,6% ambele intrate in piata la jumatatea lunii ianuarie 2006.

Privind evolutia fondurilor diversificate in ultima luna a anului prin prisma activelor nete, se constata ca din toate FDI din categorie doar FDI FCEx cu -1,4% si FDI BT Clasic cu – 3,5% inregistreaza diminuari fata de luna anterioara, celelalte FDI avand toate cresteri de active nete, dintre care se remarca FDI Raiffeisen Benedit cu 26,9% crestere.

Analizand evolutia intrarilor nete de capital pe intregul an, constatam ca singurele FDI care au avut pe ansamblul anului un flux negativ al intrarilor de capital, au fost FDI FCEx cu -0,2 mil.lei si FDI Fortuna Clasic cu -0,12 mil.lei, celelalte fonduri inregistrand fluxuri cuprinse in intervalul 1,4 mil.lei si 25 mil.lei. Intre acestea se remarca FDI Concerto cu 14,1 mil.lei, FDI BCR Dinamic cu 23,6 mil.lei si FDI Raiffeisen cu 25,6 mil.lei.

In comparatie cu anul anterior, in 2006 nivelul subscrierilor inregistrat pe aceasta categorie a fost cu peste 221% mai mare, iar cel al intrarilor nete de capital de peste trei ori mai mare decat in anul 2005.

Urmarind nivelul expunerilor pe piata bursiera si a celei de obligatiuni inregistrat la finele anului, se remrca faptul ca doar patru FDI aveau expunere pe piata bursiera de peste 50% ( FCEx cu 52,9%, Bancpost Active cu 57,6%, Integro cu 55,1% si Transilvania cu 51,8%), iar cele mai mari expuneri pe piata obligatiunilor se regasesc la FDI Raiffesen Benedit cu 39,56, FDI Capital Plus cu 36,2%, FDI BCR Dinamic cu 35,5% si FDI BT Clasic cu 31,5%.

Fondurile “de Actiuni” aproape 50 mil.€ volum de subscrieri in anul 2006

Si in luna decembrie ca de altfel pe parcursul intregului an 2006, fondurile din categoría celor de actiuni au beneficiat din plin de interesul investitorilor si acest lucru iese imediat in evidenta daca privim nivelul anual al intarilor nete de capital care a fost de peste 181 mil.lei sau 53,6 mil.€, nivel care este de peste patru ori mai mare decat cel inregistrat in anul 2005. Daca la aceasta adaugam si faptul ca randamentul mediu al grupei a fost peste 19%, devine usor de inteles de ce aceasta categorie de fonduri a fost permanent in centrul atentiei investitorilor.

Ca si la categoría anterioara si aici gasim fonduri care nu au istoria completa a celor 12 luni ale lui 2006, astfel ca FDI Star Next si FDI Premio activeaza din luna aprilie, FDI Raiffeisen Prosper din luna iunie si FDI BT Index din luna septembrie a anului raportat.
Analizand performantele consemnate la finele anului de fondurile de actiuni, remarcam faptul ca trei fonduri inregistreaza performante cu mult sub media pe categorie si anume : FDI BT Index cu 0,4%, FDI BCR Expert cu 3,8% si FDI Premio cu 6,4%, celelalte noua fonduri inregistrand performante cuprinse in intervalul 29,9% (cel mai mare din industrie) la FDI Active Dinamic si 15,2% la FDI KD Maximus.

In ceea ce priveste evolutia activelor nete, aceasta a fost fireste, la fel de spectaculoasa ca si evolutia intrarilor de capital. Astfel se poate observa ca in anul 2006 toate fondurile au avut cresteri de activ net, mai mari sau mai mici, exceptie facand doar FDI FON al carui activ net inregistrat la finele anului 2006 a fost aproape de nivelul inregistrat la finele anului 2005.

Asa cum spuneam, celelalte FDI inregistreaza pe linie cresteri de activ net, in unele cazuri acestea fiind spectaculoase cum este cazul la FDI Active Dinamic cu crestere de 37 de ori, FDI BCR Expert cu crestre de 6,7 ori si nu in ultimul rand FDI Raiffesen Prosper cu crestere de 4,5 ori care insa detine nivelul cel mai mare de activ net din categorie, peste 49 mil.lei, urmat de FDI Intercapital cu 31,9 mil.lei, BT Maxim cu 26,6 mil.lei, KD Maximus cu 24,6 mil.lei si FDI Napoca cu 23,1 mil.lei daca ne referim doar la fondurile cu active nete de peste 20 mil.lei.

Urmarind stuctura de portofoliu inregistrata la finele anului de fiecare fond din categoríe, ies imediat in evidenta FDI Premio cu expunere pe piata bursiera de 97,5%, urmat de FDI Active dinamic cu 93,9%, FDI Napoca cu 84,4%, FDI Omninvest cu 82,2% si FDI KD Maximus cu 80,3%, acestea find de fapt fondurile cu expunere de peste 80% din active pe puiata bursiera.

Mai trebuie mentionat si faptul ca spre deosebire de alte cateva fonduri din aceasta categorie care au expunere si pe OPCVM insa in procente care un depasesc 1,5% din active, la FDI Raiffeisen Prosper la expunerea directa pe piata bursiera de 35,7% se adauga si o expunere indirecta de 27,1% din active tot pe piata bursiera, insa prin intermediul unor fonduri europene de actiuni.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*