In 2006 statul a hotarat sa promoveze Eximbank cu orice pret. Chiar si cu pretul de a-si pune in cap intreprinzatorii care, iata, si-au dat seama ca produsele bancii de stat nu sunt cu nimic mai speciale decat cele ale unei banci normale.
Daca numaram produsele si serviciile oferite, pe hartie, de catre Eximbank vom constata ca ele sunt mai multe decat la oricare alta banca.
Compensatii de dobanda, garantii bancare, polite de asigurare pentru riscul valutar. Toate considerate „foarte avantajoase”, toate fara musterii. Cele 200 de milioane de euro investite de statul roman in majorarea capitalului Eximbank par sa nu poata fi cheltuite.
Gresesc intreprinzatorii? Fara indoiala ca o parte a acestora nu pot accesa un produs bancar din felurite motive cum ar fi lipsa profitului ori a proiectelor. Mai departe insa majoritatea asociatiilor patronale acuza costurile exagerate ale produselor Eximbank.
Daca ar fi fost o banca normala nimeni nu ar fi avut nimic de spus insa, avand in vedere ca institutia trebuie sa functioneze mai mult ca o agentie a statului, apar cateva semne de intrebare. Eximbank nu urmareste profitul, spun reprezentantii bancii.
Si atunci ma intreb de ce mai percep dobanzi si inca unele mari? Un raspuns ar fi ca banca nu poate merge pe pierdere la infinit, insa atunci de ce mai era nevoie de o majorare de capital (din banii contribuabililor)?
Banii pe care statul i-a investit in Eximbank sunt mai multi decat cei pe care i-a investit in CEC. Diferenta vine insa din faptul ca CEC este o banca declarat comerciala, in timp ce Eximbank ar trebui sa ajute exportatorii si, mai nou, intreprinderile mici si mijlocii.
