Ritmul de crestere a volumului de credite acordate de banci a incetinit sensibil in luna noiembrie 2006 in comparatie cu alte luni ale anului, in timp ce economiile in lei constituite de persoanele fizice la banci s-a dublat sau chiar triplat in comparatie cu lunile precedente. Mai mult, economiile au crescut cu 3,7%, un nivel record pentru anul trecut, mai mult chiar decat creditele, care au avansat cu numai 3,2%!
Din noiembrie 2005 pana in noiembrie 2006, economiile in lei au crescut cu 22,2%, in timp ce creditele s-au majorat cu 54,1 la suta, se arata in statisticile BNR.
Astfel, conform datelor publicate de BNR, creditele au crescut cu 3,2% in noiembrie fata de luna precedenta, in comparatie cu cresteri de 4,4% in octombrie si 3,8% in septembrie. De altfel, in ultimele patru luni, cu exceptia lui octombrie, ritmul de crestere a creditelor a scazut sub 4%, fata de aprecieri de 5-7% in primavara lui 2006.
Creditele in valuta, pentru a doua luna in avantaj
O alta tendinta care se pasteaza pentru a doua luna consecutiv este volumul mai mare de credite acordate in valuta fata de cele in lei. Astfel, in noiembrie bancile au acordat cu 4,1% mai multe credite in lei, in timp ce creditele in valuta s-au majorat cu 4,9%.
In luna precedenta, octombrie, creditele in lei au crescut cu 3,7% fata de septembrie iar cele in valuta cu 5,5%.
In timp ce creditele scad, economiile cresc. Pentru a doua luna consecutiv, volumul economiilor in lei constituite de populatie in banci creste peste media precedentelor luni. In noiembrie, economiile au crescut cu 3,7%, fata de 2,2% in octombrie si numai 0,4% si 0,6% in iulie si august.
Din noiembrie 2005 pana in noiembrie 2006, economiile in lei au crescut cu 22,2%, in timp ce creditele s-au majorat cu 54,1 la suta, se arata in statisticile BNR.
Evolutia lunara a creditelor si economiilor in 2006 (sursa BNR):
| credite | economii | |
|---|---|---|
| noiembrie | 3,2% | 3,7% |
| octombrie | 4,4% | 2,2% |
| septembrie | 3,8% | 0,4% |
| august | 3,5% | 0,6% |
| iulie | 3,9% | 1,2% |
| iunie | 5,7% | 2,1% |
| mai | 6,1% | 2,7% |
| aprilie | 3,7% | 0,2% |
| martie | 5,2% | 0,7% |
| februarie | 1,3% | 0,8% |
| ianuarie | 1,6% | 1,4% |





