“Locul trei e perfect posibil, insa pentru a trece pe doi nu se poate fara achizitii. Aceasta ar inseamna o dublare a cotei de piata, ceea ce nu se poate realiza doar prin crestere organica, in conditiile actuale ale pietei bancare. Dar nu se stie niciodata”, a spus Pascariu. El a precizat ca discutiile privind fuziunea cu UniCredit vor incepe zilele urmatoare, intreg procesul urmand a fi finalizat „in iunie 2007″.

Noua banca are un numar de 550.000 de clienti, dintre care peste 500.000 sunt persoane fizice. Numarul de angajati este de 1680, dintre care 500 au venit de la HVB. « N-am facut restructurari de personal, ba chair in ultimele 6-7 luni am fost obligati sa angajam personal temporar.

«E vorba de o fuziune de crestere. Vrem sa crestem reteaua bancii. Exista posibilitatea sa desfintam unele unitati care se suprapun, insa in acelasi timp vom deschide altele in alte zone. In prezent avem 6 judete neacoperite, in acestea urmand a deschide primele noi unitati, unele fiind deja in curs de infiintare”, a precizat Pascariu.

“A fost un parcurs extrem de provocator, chiar si pentru mine, eu fiind de 33 de ani in banking”, a precizat, inca de la inceput, Pascariu. “A fost unul dintre cele mai interesante capitole profesionale”, a adaugat el.

“Am incercat cele mai bune practici (puncte forte) din cele doua banci, pentru realizarea fuziunii”, a precizat Pascariu.

Ce servicii ofera noua banca

Manuela Plapcianu, vicepresedintele Retail Banking, a prezentat care sunt aceste puncte forte luate de la cele doua banci pentru a fi oferite de catre noua banca: serviciile din portofoliul fostei Banci Tiriac preluate de HVB Tiriac Bank sunt:

– transfer de bani prin MoneyGram

– emitere carduri AMEX

– emitere de cec-uri in valuta

– conturi de economii pentru minori (Contul Junior).

– Clientii persoane juridice pot utiliza de acum serviciul de acceptare la plata a cardurilor (POS)

– Acceptarea cardurilor la plata prin internet (e-commerc)

– O retea de 2.660 de POS-uri, 276 ATM-uri

Serviciile din portofoliul fostei HVB Bank, preluate de HVB Tiriac Bank:

– credite de refinantare

– online b@anking

– tranzactii prin telefon si fax

– servicii de private banking pentru clientii persoane fizice

– carduri Visa Gold si MasterCard Gold

– consultanta financiara oriunde si oricand, 7 zile din 7, 24 de ore din 24 prin intermediul canalelor alternative de distributie

– servicii de reconciliere (extrase structurate, monitorizarea cecurilor in curs de decontare, a tranzactiilor cu carduri in curs de decontare)

– decontarea electronica a datoriei vamale (CustomsLink)

– colectarea incasarilor din conturile deschise la Trezoreria Statului (TrezoLink)

– incasarea facturilor si creantelor prin direct debit

– Carduri Visa Gold Business, Visa Silver Business si MasterCard Gold Business pentru companii

“Nu exista vreun serviciu de cash-management care sa nu poata fi oferit de noua banca”, precizat Plapcianu.

Plapcianu a subliniat, de asemenea, forta de vanzari mobile a noii banci, preluata de la fosta HVB Bank. Aceasta echipa de vanzari mobile, realizata in colaborare cu o firma de specialitate, este reprezentanta de 84 de agenti si consultanti, la care se adauga peste 30 de agenti proprii ai bancii, care se deplaseaza la clienti pentru a le oferi produsele bancii.

Canalele alternative de distributie a produselor bancii, care au costuri mai mici, pot aduce venituri mult mai mari, a precizat Pascariu.

Presedintele noii banci rezultate in urma fuziunii dintre HVB Bank si Banca Tiriac a tinut sa sublinieze puterea financiara a noii companii: “Noua banca are active in Romania in valoare de 2,58 miliarde euro. La acestea se adauga alte 750 milioane euro active reprezentand transferuri sau imprumuturi directe catre banca mama din Viena, efectuate de-a lungul ultimilor ani, ca urmare a restrictiilor de creditare impuse de BNR si rezervelor minime obligatorii extrem de mari”, a precizat Pascariu. Si alte banci straine din Romania au procedat in acest fel, de aceea cotele de piata devin irelevante, a adaugat el.

Florian Kubinschi, vicepresedinte, Chief Financial Officer la HVB Tiriac Bank, a subliniat faptul ca noua banca este puternica atat in ceea ce priveste valoarea activelor, dar mai ales in privinta profitabilitatii. “Noua banca are una dintre cele mai mari profitabilitati din Romania, fata de cele peste 300 de milioane de euro reprezentand fonduri proprii.

Presedintele Pascariu a mai precizat ca cifrele exprima puterea noii banci, “indicatorii de performanta reprezentand o foarte buna baza de plecare”. El a precizat ca banca a facut un profit brut de 46 milioane euro in primele opt luni ale anului.

Pana la sfarsitul acestui an, profitul brut estimat este de peste 60 milioane de euro. Pascariu sustine ca la calcularea acestei valori au fost luate in calcul si costurile fuziunii a caror valoare a atins 10 milioane de euro.

La sfarsitul lui august, banca avea credite in valoare de 1,34 miliarde euro, din care 570 de milioane credite acordate persoanelor fizice si micilor intreprinderi. Creditele reprezinta aproximativ 50% din totalul bilantului bancii. „Avem 1,21 miliarde euro fonduri primare, cu care acoperim 90% din volumul de credite”, a mai precizat Pascariu.

Normele BNR in materie de fuziune sunt imperfecte

Printre dificultatile in procesul de fuziune, Pascariu a tinut sa le sublinieze pe cele de ordin juridic. „Acestea au fost cauzate de imperfectiunea legislatiei, a lipsei culturii in materie din instrante. Si legislatia BNR este imperfecta. De exemplu, norma BNR se prevede un termen de cinci zile pentru a se transmite inregistrarea noii banci de la Registrul Comertului. BNR ne-a transmis insa ca daca nu transmitem documentul in ziua in care a fost inregistrat, nu se poate face inregistrarea la Transfond, cu alte cuvinte nu putem opera ca o singura baca, ci ca doua. Ne-am propus, asadar, sa avem o discutie cu BNR pentru a se modifica normele, conform cu realitatea”, a precizat presedintele HVB Tiriac Bank.

Comunicat de presa

Noua banca HVB Þiriac Bank isi incepe activitatea

pe piata bancara romaneasca

Fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Þiriac a fost finalizata cu succes la data de 1 septembrie 2006. Noua entitate, HVB Þiriac Bank, ocupa a 4-a pozitie in sectorul bancar romanesc, cu o cota de piata de aproximativ 6,5% si active totale de 2,58 miliarde euro (inregistrate in Romania).

Banca Comerciala HVB Þiriac S.A. (HVB Þiriac Bank) imbina punctele forte si cele mai performante modele de business ale celor doua institutii financiare. Unificarea celor doua banci a fost realizata prin implementarea aceleiasi platforme informatice, prin corelarea caracteristicilor tehnice si a modului de operare, precum si prin alinierea portofoliului de produse si servicii. Clientii bancii HVB Þiriac vor beneficia de produse si servicii extrem de competitive, la standarde internationale, precum si de toate avantajele unei retele extinse, care cuprinde peste 80 de unitati.

“O sansa importanta oferita de proiectele de fuziune consta in posibilitatea de a selecta elementele cele mai bune din fiecare parte – iar HVB Bank si Banca Þiriac au reprezentat in multe privinte un ansamblu perfect complementar”, a declarat Dan Pascariu, Presedinte HVB Þiriac Bank.

Cei aproximativ 550.000 clienti ai bancii HVB Þiriac beneficiaza de avantajul apartenentei la cel mai important grup bancar din Europa Centrala si de Est, UniCredit Group, avand acces implicit la un nivel de servicii si de consultanta la standarde internationale de calitate. Acestia au la dispozitie o oferta de produse si servicii care imbina specificul celor doua banci ce formeaza HVB Þiriac Bank.

“HVB Þiriac Bank este mai mult decat reprezentau HVB Bank Romania si Banca Þiriac impreuna iar acum este momentul sa profitam de oportunitatile oferite de noua banca. Abordarea celei mai bune practici si a celor mai bune modele de business va fi in beneficiul tuturor”, a afirmat Andreas Gschwenter, Vicepresedinte HVB Þiriac Bank.

In urma acestei fuziuni, clientii fostei HVB Bank Romania vor beneficia de o retea extinsa de sucursale (82) si bancomate (276) si vor avea acces la diverse servicii din portofoliul Bancii Þiriac: transfer de bani prin MoneyGram, carduri AMEX, emiterea de cecuri in valuta, precum si posibilitatea de a deschide conturi de economii pentru minori (Contul Junior).

Clientii persoane juridice pot utiliza de acum serviciul de acceptare la plata a cardurilor (POS), si pot, de asemenea, sa accepte plati prin internet (e-commerce). In prezent, banca detine un numar de 2.660 de POS-uri.

Clientii fostei Banci Þiriac au acum acces la diverse produse si servicii din portofoliul fostei HVB Bank: credite de refinantare, Online B@nking, tranzactii prin telefon si fax. Clientii persoane fizice pot beneficia de servicii de Private Banking, de carduri Visa Gold si MasterCard Gold, iar companiile pot opta pentru carduri Visa Gold Business, Visa Silver Business si MasterCard Gold Business. Clientii persoane juridice ai fostei Banci Þiriac vor beneficia in plus de servicii de

reconciliere (extrase structurate, monitorizarea cecurilor in curs de decontare, a tranzactiilor cu carduri in curs de decontare) si de decontarea electronica a datoriei vamale (CustomsLink). De asemenea, acestia vor putea sa colecteze incasarile din conturile deschise la Trezoreria Statului (TrezoLink) si vor avea la dispozitie optiunea de incasare a facturilor si a creantelor prin direct debit.

Noua banca HVB Þiriac se va afla intotdeauna aproape de clientii sai prin intermediul canalelor alternative de distributie (utilizate de HVB Bank inca din 2003), clientii beneficiind de consultanta financiara oriunde si oricand, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.

“Una dintre cele mai importante provocari a fost traversarea procesului de integrare, concentrandu-ne, in acelasi timp, pe dezvoltarea afacerii si pe mentinerea nivelurilor de performanta atinse pana in momentul de fata. Sunt foarte multumit de ceea ce am obtinut: am reusit sa pastram o relatie stransa cu clientii nostri si sa obtinem rezultate excelente. In plus, finalizarea procesului de fuziune a fost o reusita”, a incheiat Dan Pascariu.

Echipa de management a bancii HVB Þiriac este compusa din bancheri cu experienta:

•Dan Pascariu (56) – Presedinte Executiv, Coordonator Risk Management si Trezorerie al HVB Þiriac Bank, a detinut functia de Presedinte Executiv in cadrul HVB Bank Romania;

•Manuela Plapcianu (43) – Vicepresedinte Retail Banking, a ocupat aceeasi pozitie in HVB Bank Romania;

•Wolfgang Schoiswohl (44) – Vicepresedinte Corporate Banking, a coordonat Divizia de Corporate Banking in HVB Bank Romania si a detinut functia de Presedinte Interimar al Bancii Þiriac pe parcursul procesului de fuziune dintre cele doua institutii bancare;

•Florian Kubinschi (46) – Vicepresedinte si Chief Financial Officer (CFO), a detinut aceeasi functie in Banca Þiriac;

•Andreas Gschwenter (36) – Vicepresedinte si Chief Operating Officer, a fost COO si Coordonatorul de Integrare in HVB Bank Romania, pe parcursul procesului de fuziune dintre cele doua banci.

Integrarea HVB Bank Romania cu Banca Þiriac reprezinta prima etapa in fuziunea bancilor membre UniCredit Group din tara noastra. Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), subsidiara UniCredit Group in Europa Centrala si de Est, detine pachetul majoritar in noua banca si este responsabila de coordonarea operatiunilor Grupului in Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania.

Urmatoarea etapa planificata este procesul de integrare dintre HVB Þiriac si UniCredit Romania. Noua entitate care va reprezenta Grupul UniCredit in Romania va atinge o cota de piata estimata la aproximativ 8%.

HVB Þiriac Bank si UniCredit Romania fac parte din reteaua CEE a UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est. Cu o capitalizare de piata de aproximativ 65 miliarde euro, UniCredit – aflat in topul grupurilor financiare europene – este prezent in 20 de tari la nivel mondial, avand peste 28 de milioane de clienti si 7,000 de sucursale, un numar de 134 mii angajati si active totale de aproximativ 804 miliarde euro, conform rezultatelor inregistrate la 30 iunie 2006.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*