“Unul dintre obiectivele majore la nivelul anului in curs a fost dezvoltarea retelei teritoriale a bancii la standarde profesioniste, aliniate cerintelor pietei. Sucursala Orizont este cea de a 14-a unitate a Bancii Tiriac din Bucuresti, iar pana la sfarsitul anului acesta, vom mai deschide inca o noua unitate in capitala. Am ales aceasta locatie, pentru a asigura un raspuns rapid la solicitarile clientilor nostri, persoane fizice si juridice, care locuiesc sau au sediul in zona Drumul Taberei. Sunt sigur ca Sucursala Orizont se va dovedi o alternativa viabila pentru toti cei care apreciaza o banca ce stie sa raspunda prompt necesitatilor de servicii financiare ale clientilor. Piata de retail a evoluat semnificativ in ultimii ani, ca urmare a cresterii puterii de cumparare a populatiei si a accentuarii concurentei bancare pe acest segment. Banca Tiriac se numara printre bancile de referinta, cu o cota de piata de 4,2%” a declarat Selcuk Saldirak, presedintele Bancii Tiriac.

Despre Banca Tiriac

Banca Tiriac dispune de o retea teritoriala care a fost dezvoltata in timp, in mod echilibrat, pentru a acoperi cele mai importante centre economice si comerciale ale tarii, astfel ca, in prezent, in componenta numarului de unitati intra 39 de sucursale, 24 de agentii si 3 puncte de lucru.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*