Europenii ar trebui sa aloce fonduri pentru recapitalizarea bancilor lor, nu doar sa acorde credite tarilor din zona euro aflate in criza, considera miliardarul si investitorul american Georges Soros, in paginile cotidianului economic german Handelsblatt de miercuri, preluat de AFP.

In opinia sa, eforturile oamenilor politici pentru rezolvarea crizei datoriilor in zona euro sunt marcate de erori. ‘Fondurile de ajutor puse la dispozitie nu ar trebui utilizate doar pentru acordarea de credite statelor, ci si pentru recapitalizarea sistemului bancar’, ceea ce ar fi ‘o utilizare eficienta a mijloacelor financiare’, este de parere Soros.

El sustine ca ‘ar fi preferabil sa se injecteze cat mai rapid posibil capital in banci’, iar aceasta sa se intample ‘la nivel european, in loc ca fiecare tara sa fie lasata sa actioneze singura’.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*