Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat sambata la Realitatea TV ca modificarea OUG 50/2010 nu a reprezentat o conditie pentru acordarea celei de-a saptea transe de imprumut, aceasta fiind o cerinta a Comisei Europeane care a dorit respectarea prevederilor directivei europene.
„Ordonata 50 nu era conditie pentru aprobarea acestei transe. Fondul Monetar International (FMI) a intrat in jocul acesta pentru ca, la un moment dat, seful delegatiei si-ar fi exprimat un punct de vedere potrivit caruia exista o directiva a Uniunii Europene, iar aceasta directiva nu este respectata in legislatia romaneasca (…) Nu FMI si-a exprimat nemultumirea, ci Comisia Europeana care a vrut ca directiva sa fie implementata in legislatia romaneasca exact asa cum este ea, nu sa fie interpretata dupa ureche la noi si sa facem o prevedere populista dintr-o lege”, a spus Adrian Vasilescu.





