Putin, la prima vedere, dar mult, in fapt, daca ne amintim ca vorbim, totusi, de milioane de euro (si nu de lei), i-a despartit pe cateva zeci de milionari romani de pragul intrarii in editia din acest an a Top 300 Capital, care, oricum a coborat, pe fondul crizei, la 16-20 de milioane de euro, comparativ cu 20-24 de milioane de euro la cat a fost evaluat ultimul clasat in editia anterioara.
Practic, circa 100 de oameni de afaceri mai au de asteptat pana sa se califice din nou, in cazul unora, sau in premiera, in cazul altora, pentru intrarea in clasament. De mentionat, totusi, ca valoarea cumulata a averilor celor care au ratat calificarea anul acesta depaseste binisor 800 de milioane de euro.





