Bancpost anunta ca fondurile in valoare de 80 de milioane EUR obtinute ca urmare a semnarii, la sfarsitul anului 2009, a contractului de finantare pe termen lung dintre Bancpost si Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru sprijinirea IMM-urilor au devenit disponibile de curand si pentru clientii companii mici si persoane fizice autorizate in vederea finantarii nevoilor lor curente, precum si pentru acordarea de credite destinate investitiilor in echipamente si/ sau sedii.
Bancpost ofera aceste facilitati de creditare clientilor companii mici si persoane fizice autorizate prin consilierii dedicati prezenti in intreaga sa retea de 286 de unitati.
Prin semnarea acordului cu Bancpost, un partener care in actualul contextul economic dificil sprijina prin toate instrumentele de care dispune absorbtia fondurilor UE in economia romaneasca, BEI a recunoscut in mod oficial experienta de piata a Bancpost in domeniul finantarii IMM-urilor precum si avantajele oferite de reteaua teritoriala  extinsa a bancii care poate asigura fluxurile de fonduri necesare la nivelul intregii tari.
Dispunand de aceasta sursa dedicata, cu costuri avantajoase noi incurajam antreprenorii sa ne contacteze pentru a gasi impreuna o solutie adecvata necesitatilor lor.





