Iata discurul guvernatorului Mugur Isarescu in privinta evolutiei pietei valutare:
„Exista, insa, o componenta a activitatii bancare a carei evolutie a fost mai mult decat incurajatoare si la care am sa va rog sa-mi permiteti sa ma refer pe scurt, in cele ce urmeaza. Este vorba de piata valutara. Cu exact 10 ani in urma, in 1994, au fost realizate primele licitatii valutare in conditii de transparenta si functionare normala a pietei. In acel moment, totalul tranzactiilor zilnice abia daca atingea cateva milioane de dolari indeplinind, totusi, obiectivul fixat la vremea aceea in relatia cu FMI. Functionarea pietei valutare a explicat, in buna masura, cresterea puternica a exporturilor, cu peste 25% in 1994 si cu inca 28% in 1995. Chiar si asa, insa, exporturile romanesti abia daca depaseau 650 milioane dolari lunar in 1995 – ceva mai mult de un sfert din nivelul actual. Au urmat si sincope, dar in 1997 s-a trecut de la licitatie valutara la o adevarata piata valutara, functionala si continua, pe toata durata zilei bancare. Nici criza din Rusia in 1998 – care a afectat atat de serios capacitatea de rostogolire a creditelor vechi pentru tara noastra –, nici dificultatile in sustinerea balantei de plati in 1999 nu au intrerupt functionarea neingradita a pietei valutare.
Dupa opinia mea, acesta a fost un prim semnal substantial ca economia romaneasca, in general, si piata ei financiara, in special, se apropie de maturitate si echilibru. In prezent, tranzactiile zilnice de pe piata valutara pot sa depaseasca o jumatate miliard de euro, contribuind astfel la deschiderea puternica spre exterior a economiei romanesti, la integrarea europeana chiar inainte de accesul formal in Uniunea Europeana. In anul 2000, totalul exporturilor si a importurilor abia depasea 70% din PIB; in 2003 era trecut pragul de 80%, pentru acest an anticipand depasirea unui nou prag, cel de 90% din PIB.
Cred ca merita subliniat faptul ca, in toti acesti 10 ani, mecanismul valutar al Romaniei nu a fost schimbat. El a pastrat caracteristicile flotarii controlate desi, in timp, am trecut de la licitatie la piata valutara continua si, totodata, am avansat dinspre mai mult control catre mai multa flotare. Acestia vor fi parametrii in care va continua sa functioneze piata valutara si dupa ce vom trece la tintirea directa a inflatiei, si dupa liberalizarea completa a miscarilor de capital, si in primii ani de tara membra a Uniunii Europene – pana la intrarea in mecanismul ERM2 care precede intrarea in zona euro.
Nu cred ca gresesc afirmand ca piata valutara a fost mereu in avangarda restructurarii si progresului economiei romanesti. In aceasta toamna, o data mai mult, piata valutara contribuie la restructurarea in profunzime a economiei prin stimularea competitiei si a accelerarii in continuare a deschiderii spre exterior. Noile evolutii vor avea, fara indoiala, si victimele lor. Castigatori vor fi aceia care se vor misca mai rapid si vor fructifica oportunitatile oferite, de exemplu, de costul mai scazut al importurilor de echipamente si tehnologie. Cred insa cu tarie ca economia a ajuns la maturitatea care sa-i permita fructificarea oportunitatilor, iar piata financiara a dobandit gradul de sofisticare care sa-i permita sprijinirea acestui proces.
Aprecierea leului, desi indiscutabila, nu este nici pe departe prea puternica
Daca discutam despre piata valutara, nu putem ocoli problema cursului valutar care are o semnificatie cu totul deosebita in orice economie, cu atat mai mult intr-una integrata temeinic in circuitul mondial. Tema este de mare importanta si actualitate, nu cred ca este cazul sa incerci aici o abordare in extenso. Va supun insa atentiei cateva subiecte de reflectie.
Pe de o parte, cred ca tema trebuie tratata echilibrat, fara patima. Astfel, analizele care vorbesc despre aprecierea prea puternica a leului fata de euro din aceste zile fac comparatia doar cu sfarsitul anului 2003. Daca am compara, nu cursul la o data in fond arbitrara, ci valorile medii inregistrate in cursul anilor de referinta, vom observa, de exemplu, ca in 11 luni din acest an cursul mediu fata de euro a fost cu 8,4% mai slab decat cel inregistrat in medie in anul 2003. Asadar, aprecierea leului, desi indiscutabila, nu este nici pe departe prea puternica. Daca vrem sa simplificam analiza si sa ne uitam doar la datele de sfarsit de an, atunci cred ca ar fi corect sa observam nu numai cu cat s-a apreciat leul la inceputul lui decembrie 2004 fata de 31 decembrie 2003, ci si cu cat se depreciase leul in decembrie 2003 fata de decembrie 2002. Or, aceasta ultima cifra este de 17,7%. Asadar, leul s-a depreciat in 2003, in termeni reali, recuperand in 2004 pierderea din anul anterior. M-am referit numai la raportul fata de euro pentru ca mai bine de doua treimi din tranzactiile noastre externe au loc pe zona euro. Mai mult, importurile platite in dolari – in special cele de produse energetice – sunt mai mari decat exporturile in dolari, fapt pentru care deprecierea dolarului aduce un castig net semnificativ economiei nationale. Sunt acestea numai cateva argumente pentru care cred ca insasi discutarea problemei cursului valutar trebuie facuta avand in vedere multitudinea de fatete prin care acesta poate fi analizat.
Pe de alta parte, problema cursului valutar este, in cele din urma o problema de competitivitate, iar aceasta la randul ei este o problema de structura a productiei si de crestere a productivitatii muncii. Sigur ca productia in lohn este afectata de aprecierea leului, dar neajunsul nu provine propriu-zis din curs, ci din competitivitatea scazuta. Daca nu are loc azi aprecierea leului, oricum maine produsele noastre textile exportate in Europa vor fi inlocuite de altele, realizate cu o forta de munca si mai ieftina, in India sau in China. Cred ca problema reala nu este aceea a stabilirii unui curs de schimb care sa faca sa para profitabile orice exporturi sau, alternativ, necompetitive orice importuri, ci aceea de a ne lupta pentru a ne cuceri un loc pe piata prin competitivitate si performanta. ªi a accepta ca, mai devreme sau mai tarziu, vor iesi din structura productiei exporturile putin competitive.
V-am spus aceste ganduri pentru a arata ca problematica, foarte complexa, a cursului de schimb este tratata cu toata seriozitatea la banca centrala, obiectivul urmarit fiind ca politicile duse sa ne aseze pe directia benefica pe termen lung pentru societatea romaneasca.
Nu mai trebuie demonstrat ca performanta economiei romanesti s-a ameliorat. As vrea sa subliniez insa ca raman multe de facut pana in 2007 si in continuare pentru a beneficia deplin de sansa integrarii in clubul de elita reprezentat de Uniunea Europeana. Mult mai mult decat in primii ani ai tranzitiei, procesul de integrare va fi sprijinit atat de fonduri ale Uniunii Europene, cat mai ales de influxurile directe de capital care incearca sa beneficieze de pe urma noului statut al economiei romanesti.
Aceasta stare de lucruri nu trebuie tratata euforic ci, cu luciditate si raspundere. Cresterea standardului de viata nu se va datora influxurilor financiare externe, nici aprecierii leului ci, in ultima analiza, cresterii productivitatii muncii in economia romaneasca. Inca avem de recuperat un handicap insemnat, chiar fata de tarile recent intrate in Uniunea Europeana, pentru a nu mai vorbi de nivelul mediu al acesteia. Inainte de a ne plange ca avem salarii mici – si avem – trebuie sa intelegem ca ele nu pot creste fara performanta mai buna, fara eliminarea definitiva a binecunoscutelor „gauri negre” din economie. Restructurarea se face incomparabil mai usor in perioade de avant economic, iar Romania este in acest monment intr-o asemenea perioada. Sa o fructificam cu intelepciune si curaj.
Aici, un rol determinant revine societatii civile, formatorilor de opinie in randul carora sunt multi participanti la aceasta intalnire. Evolutii pozitive care marcheaza maturizarea acestui segment important al societatii se fac tot mai clar simtite. Astfel, in acest an, am putut vedea numeroase analize in care autorii se intrebau cum poate fi redusa dobanda Bancii Nationale in conditiile in care sunt semne de supraincalzire a economiei. Demult apuse sunt vremurile in care singurul epitet cu care erau gratulate dobanzile Bancii Nationale parea sa fi devenit cuvantul „aberante” – indiferent de presiunile inflationiste sau alte dezechilibre carora aceasta politica incerca sa le raspunda.
Cred, insa, ca in viitor avem nevoie si mai mare de formatori de opinie care sa explice pertinent unde ne aflam si incotro ne indreptam, sa evalueze cu luciditate deciziile de politica economica si, de ce nu, sa le sanctioneze pe cele care se indeparteaza de la obiectivele strategice fundamentale.
Inchidem astfel cercul, revenind la opiniile lui Edward Prescott si Finn Kydland, laureatii Nobel din acest an, care pledeaza convingator pentru doua atribute ale politicilor economice: stabilitate si credibilitate.”
