Banca Nationala a Romaniei a intervenit pe piata valutara prin vanzarea a aproximativ 40 milioane de EUR, potrivit unui comunicat emis de BNR. Interventia a avut drept scop testarea functionarii pietei in contextul actual de volatilitate si incertitudine, precum si intelegerea unor necorelari intre datele statistice de pe pietele monetara si valutara si cotatiile existente pe aceste piete.
Datele statistice de pe piata monetara arata ca dobanzile s-au mentinut la nivel inalt cu toate ca exista un exces de lichiditate, se arata in comunicat.
Pe de alta parte, cursul leului a inregistrat miscari ample, necorelate cu evolutia de pe piata monetara.
Interventia BNR in piata valutara prin vanzare de valuta, a avut ca efect imediat aprecierea semnificativa a leului cu peste cinci bani, pana sub 3,77 lei/euro.




