Citibank a primit aprobarea Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru a oferi credite de nevoi personale, care permit clientului un grad maxim de indatorare de 70%, in functie de bonitatea acestuia, a anuntat, luni, banca.

In functie de capacitatea de plata a fiecarei persoane, gradul maxim de indatorare va fi aplicat diferentiat. De asemenea, valoarea imprumutului pentru fiecare solicitant de credit pentru nevoi personale, este stabilita in functie de veniturile cu caracter de permanenta acceptate de catre banca, in functie de gradul de indatorare si bonitatea solicitantului, iar perioada de creditare este de maximum 7 ani.

Pentru un credit de nevoi personale fara garantie, solicitantul cu varsta minima de 21 de ani trebuie sa dovedeasca un venit minim lunar de 333 lei pentru pensionari, respectiv 388 lei pentru angajati.

Valoarea maxima imprumutata poate ajunge la 65 000 lei in cazul creditelor noi si la 75 000 lei in cazul clientilor mai vechi ai Citi Romania, care doresc suplimentarea creditului.

Citibank percepe o dobanda de cel putin 11,99% (in functie de bonitatea clientului) pentru sume mai mici de 45 000 lei si o dobanda incepand cu 9,9% pentru un credit mai mare de 45.000 de lei.

Dobanda anuala efectiva (DAE) incepe de la 20,20% in cazul creditelor care depasesc 45.000 lei fara asigurare- aceasta fiind optionala- pe o perioada de rambursare de 6 ani.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*