Deficitul de cont curent a crescut, in primul semestru al acestui an, cu 8,48% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 7,98 miliarde EUR, anunta joi banca centrala. In primele 6 luni ale lui 2007, deficitul balantei de plati a fost de 7,35 miliarde EUR, deficitul din 2008 fiind acoperit in proportie de 61% prin investitii straine directe. Acestea s-au ridicat la 4,84 miliarde de EUR, din care participatiile la capital si profitul reinvestit au reprezentat 59%, iar creditele intra-grup 41%.

Principala sursa ce alimenteaza dezechilibrul extern, deficitul balantei comerciale, a crescut cu 10,3% fata de primul semestru din 2007, ajungand la 8,67 miliarde EUR. Dinamica exporturilor a devansat cu 2,8% dinamica importurilor.

Datoria externa pe termen mediu si lung a inregistrat, la sfarsitul primului semestru, 44,79 milarde EUR, in crestere cu 16,6% fata de datoria de la sfarsitul lui 2007.

Datoria externa publica si public garantata a inregistrat un sold de 10,39 miliarde EUR, reprezentand 23,2% din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 26,7% la sfarsitul lui 2007). Datoria externa negarantata public a insumat 28,45 miliarde EUR la 30 iunie 2008, fiind cu 14,1% mai mare decat la 31 decembrie 2007.

Intrarile de bani in Romania din transferuri curente au insumat 4,06 miliarde EUR in primul semestru al acestui an, in crestere cu 22,25% fata de aceeasi perioada din 2007. Iesirile de bani au crescut cu 38,82%, pana la 1,366 miliarde EUR, fata de 984 milioane EUR in primele sase luni din 2007.

Comisia Europeana estimeaza ca deficitul de cont curent se va adanci in acest an la echivalentul a 16,1% din Produsul Intern Brut (PIB), comparativ cu 14% din PIB in 2007, plasand astfel Romania pe locul locul 3 in UE dupa nivelul acestui indicator macroeconomic.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*