Cum incalca legea Credit Europe Bank, fara ca vreo institutie de supraveghere (BNR) sau de protectie a consumatorilor (ANPC) sa observe

Dupa ce Bancherul.ro a sesizat Credit Europe cu privire la aceste nereguli, banca a adaugat la informatiile privind dobanda si nivelul DAE, de aproape 40% pe an, care este de patru ori mai mare comparativ cu DAE la un credit de consum.

Timp de mai multi ani, Credit Europe Bank, o banca detinuta de turcul Hüsnü M. ÖzyeÄŸin, prin Fiba Group, incalca normele legale privind promovarea produselor de creditare, mai exact cardul de credit CardAvantaj, care este produsul emblematic al acestei banci, fara ca institutia de supraveghere a sistemului bancar, BNR, sau cea de protectie a consumatorilor, ANPC, sa se sesizeze.

Conform OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, orice forma de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie sa cuprinda informatii standard, care indica, printre altele:

- rata dobanzii (procent fix sau variabil aplicat anual sumei trase din credit), indicând dacă este fixă sau variabilă sau o combinație a amândurora, împreună cu informații privind toate costurile incluse în costul total al creditului pentru consumator;

- valoarea DAE (dobanda anuala efectiva) – costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, după caz, inclusiv costurile administrarii unui cont si a mijloacelor de plata, egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor – trageri, rambursări și costuri, viitoare sau prezente, convenite de creditor și de consumator.

- valoarea ratelor

- valoarea totala platibila de catre consumator

Credit Europe Bank nu a respectat, pana recent, niciuna dintre aceste prevederi legale.

Astfel, pe paginile sale de prezentare a cardului de credit (crediteurope.ro si cardavantaj.ro), la sectiunea privind dobanda aferenta cardului, existau doar dobanzile de 0% in cazul rambursarii sumelor cheltuite in perioada de gratie de 45 de zile, precum si dobanda lunara, de 2,33%, desi legea spune ca dobanda se exprima in procent anual. (vezi foto)

Dupa ce Bancherul.ro a sesizat Credit Europe cu privire la aceste nereguli, banca a adaugat la informatiile privind dobanda si nivelul DAE, de aproape 40% pe an, care este de patru ori mai mare comparativ cu DAE la un credit de consum.

DAE ar putea fi chiar mai mare, intrucat este calculata pentru sumele retrase de la un bancomat (ATM) al Credit Europe Bank, caz in care comisionul de retragere numerar este mult mai mic (0,2% din suma retrasa) decat la retragerea banilor de la bancomatele altor banci (0,5% plus 2,5 lei).

Credit Europe Bank insa nu respecta nici acum legea in privinta prezentarii unei dobanzi lunare de 2,33% pentru cardul de credit, probabil pentru a parea mult mai mica decat rata dobanzii anuale, conform legii, care ar fi 27,96%. O alta ilegalitate este ca nu precizeaza tipul dobanzii: fixa sau variabila.

De asemenea, banca incalca legea intrucat nu precizeaza ale doua informatii standard prind costul cardurilor de credit: valoarea ratelor si valoarea totala platibila de catre consumator.

O alta incalcare a legii este si faptul ca banca nu prezinta pe niciunul dintre cele doua site-uri lista cu toate comisioanele aferente cardurilor de credit.

Cum se prezinta bancile concurente

Sa vedem cat de corect isi prezinta acelasi produs, cardul de credit, alte banci romanesti, jucatori importanti pe acest segment.

Raiffeisen Bank, care este liderul pietei cardurilor de credit, pe care banca le denumeste carduri de cumparaturi, afiseaza pe site toate costurile aferente cardurilor: la o limita de credit pe card de 5.367 de lei utilizata in intregime (40% pentru retragere numerar si 60% pentru plati la comercianti), rambursata in 12 rate lunare egale, dobanda este 20,4%, DAE – 24,68%, rata lunara – 506,33% iar valoarea totala platitibila – 6.075 lei.

Si Banca Transilvania (BT), al doilea jucator important pe piata cardurilor de credit, pe care si ea le-a botezat carduri de cumparaturi, afiseaza pe site toate costurile la prezentarea cardurilor de credit.

De exemplu, la cardul de credit Star Forte, dobanda este 24% fixa, iar DAE pentru un credit de 10.000 de lei retrasi de la bancomatul BT rambursabil pe 5 ani este 26,77%. Costul total al acestui imprumut este 12.045 lei.

BT are o lipsa insa, la prezetarea costurilor cardurilor: nu prezinta si rata lunara.

CEC Bank prezinta, de asemenea, pe site, toate costurile prevazute de lege pentru prezentarea cardului sau de credit.

Astfel, dobanda la cardul de credit emis de CEC Bank este de 12,27% pe an, variabila (ROBOR 3M+11,42%), iar DAE este 15,24%, calculata la o limita de credit de 20.000 de lei pe 1 an. Rata lunara maxima ajunge la 1.780 lei iar valoarea totala platibila este 21.362 lei.

Si Garanti Bank prezinta, pe site-ul propriu, pentru cardul sau de credit Bonus Card, toate costurile aferente: dobanda este fixa, de 27,6% pe an, iar DAE este 34,4% pentru o limita de credit de 5.367 de lei pe 12 luni. Rata lunara este 516 lei iar totalul rambursabil de 6.267 lei.

Semne de intrebare

Credit Europe Bank a introdus pentru prima data in Romania, la mall-ul Vitan din Bucuresti, parte a grupului Fiba, oferta de card de credit cu discount la magazinele partenere, iar ulterior cu plata in mai multe rate fara dobanda, dupa modelul bancilor din Turcia, unde cardurile de credit sunt foarte populare.

Credit Europe Bank a ajuns la un moment dat sa detina peste 300.000 de clienti cu carduri de credit, insa acum numarul acestora a scazut la 250.000 in prezent, conform datelor prezentate de banca.

De altfel, activitatea Credit Europe Bank pare destul de confuza, banca fiind activa doar in cazul promotiilor la cardurile de credit, ceea ce a determinat presa sa speculeze ca s-ar pregati de vanzare, fapt negat oficial de reprezentantii institutiei de credit. (vezi aici detalii)

Numarul clientilor Credit Europe Bank scade si din cauza modului defectuos al relatiei cu banca, de exemplu in cazul celor care au conturile poprite, care nu-si mai pot achita ratele la cardul de credit. (vezi aici detalii)


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu