3 Mar 2019
Creditarea persoanelor fizice în anul 2019 va fi diferită de cea din anii anteriori, întrucât cadrul legislativ a suferit modificări, prin intrarea în vigoare, la data de 09 Noiembrie 2018, a prevederilor Regulamentului Băncii Naționale Nr. 6/2018, cu aplicabilitate din data de 01 Ianuarie 2019.
11 Sep 2018
“Cand faci o plata externa in euro, lei sau coroane suedeze in cadrul UE, banca nu te poate taxa mai scump decat echivalentul unei tranzactii nationale. Chiar si bancile din afara UE sunt obligate sa aplice aceasta regula”, arata Comisia Europeana, pe site-ul institutiei.
29 Mar 2018
Comisia Europeana a adoptat o decizie importanta care va reduce drastic veniturile bancilor din incasarea unor comisioane ridicate pentru platile in euro in strainatate, dar pe de alta parte le va ajuta sa proceseze mai multe transferuri, in dauna altor firme, precum cele pentru transferuri de bani.
2 Oct 2017
Din 1 octombrie a intrat in vigoare noul Regulament BNR nr.20/2009 modificat pentru a restrictiona creditele cu dobanzi ridicate, in special cele online, acordate de Institutiile Financiare Nebancare (IFN), insa acestea nu au ieftinit deloc costurile imprumuturilor.
27 Sep 2017
In Monitorul Oficial Oficial al Romaniei nr. 760 din 25 septembrie 2017 a aparut Regulamentul BNR pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr.20/2009 privind Institutiile Financiare Nebancare (IFN), care se va aplica de la 1 octombrie, emis cu scopul de a restrictiona creditele cu dobanzi mari acordate de IFN-uri, mai cu seama de cele care activeaza online, care urmeaza a fi supravegheate prudential de BNR.
10 Aug 2017
Nimeni nu e dispus sa se imprumute cu dobanzi de 50%, 100%, 500%, 1.000% sau chiar 7.000%, si totusi sunt foarte multi romani care o fac, din diverse motive: unii vor un credit mic si rapid, pe loc sau online, ceea ce bancile nu ofera, altii sunt in Biroul de Credit, lucreaza la negru sau cu salariu minim pe economie ori chiar mai mic, astfel ca nici ei nu sunt eligibili pentru un credit de la banca.
9 Aug 2017
BNR va impune din 1 octombrie, printr-un Regulament, restrictii dure de creditare pentru Institutiile Financiare Nebancare (IFN) care acorda imprumuturi pe termen scurt, de valori mici, multe dintre ele exclusiv online si cu dobanzi care ajung si la 7.000% pe an, adica de 700 de ori mai mari decat pentru un credit bancar, cu o dobanda de 10%.
"Buna ziua! Daca ma puteti ajuta cu o informatie: daca am refinantat la Raiffaisen 4 credite si la unul dintre ele nu le pot da inchiderea de credit, pentru ca am avut nevoie de bani, dar eu le platesc ratele normal, imi pot face ceva cei de la raiffaisen?", intreaba un cititor Ghiseulbancar.ro.