11 Sep 2018
“Cand faci o plata externa in euro, lei sau coroane suedeze in cadrul UE, banca nu te poate taxa mai scump decat echivalentul unei tranzactii nationale. Chiar si bancile din afara UE sunt obligate sa aplice aceasta regula”, arata Comisia Europeana, pe site-ul institutiei.
3 May 2018
Consiliul Concurentei nu respinge ideea de plafonare a dobanzilor la credite, dar cu conditia sa nu se faca in bloc, la fel pentru toate imprumuturile, cum se propune in proiectul de lege aflat in prezent in dezbaterea Camerei Deputatilor, ci diferentiat, pentru fiecare tip de imprumut si specificul creditorului.
29 Mar 2018
Comisia Europeana a adoptat o decizie importanta care va reduce drastic veniturile bancilor din incasarea unor comisioane ridicate pentru platile in euro in strainatate, dar pe de alta parte le va ajuta sa proceseze mai multe transferuri, in dauna altor firme, precum cele pentru transferuri de bani.
14 May 2016
Comisia Europeana, prin vocea comisarului Jonathan Hill (foto) este de acord cu conversia creditelor in franci elvetieni (CHF), chiar si aplicata retroactiv creditelor vechi in prezent in derulare, nu doar celor noi, cum prevede Directiva nr.17 privind creditele ipotecare, insa povara cursului de schimb trebuie impartita in mod echilibrat intre banci si clienti.
17 Apr 2016
Comisia Europeana avertizeaza, dupa adoptarea de catre Camera Deputatilor a legii privind darea in plata, ca aceasta excede cu mult prevederilor Directivei nr.17 din 2014 privind creditele ipotecare, atat in privinta aplicarii retroactive pentru creditele in curs de derulare, cat si a caracterului obligatoriu pentru banci.