Trei banci grecesti cu active de 24 miliarde lei, credite in CHF de 2,6 miliarde lei, 1,7 milioane clienti, 350 de unitati si 4.600 de angajati au fost scoase la vanzare: cine le cumpara si ce va mai ramane din ele?

Cele trei banci grecesti mai detin impreuna un volum de credite in franci (CHF) in valoare de 2,6 miliade lei, reprezentand 20% din totalul creditelor nete

In acest an s-ar putea stabili un record pe piata de fuziuni si achizitii din sistemul bancar romanesc, in conditiile in care trei banci grecesti (Banca Romaneasca, Bancpost si Piraeus Bank) au fost scoase la vanzare, prima fiind in stadiu avansat al negocierilor, cu OTP Bank favorita, iar a doua urmand a-si gasi cumparator pana la finalul anului. Recent s-a incheiat si procesul de preluare a Bancii Carpatica de catre Patria Bank.

Cele trei banci grecesti scoase la vanzare au impreuna active in valoare de 24,6 miliarde lei, reprezentand 6,25% din totalul activelor sistemului bancar, care insumeaza 393 miliarde lei, conform datelor BNR de la finalul lui 2016.

Bancpost este cea mai mare dintre cele trei, cu active de 11,6 miliarde lei, aproape cat au impreuna celelalte doua banci grecesti, de marimi apropiate.

Bancpost este, de altfel, si una dintre cele mai vechi banci romanesti, infiintata de statul roman in vara lui 1991 si privatizata zece ani mai tarziu, in 2002, in 2003 fiind preluata de banca greceasca Eurobank, care a anuntat recent ca vrea sa vanda subsidiara din Romania pana la finalul acestui an. (vezi aici detalii)

Bancpost si-a pastrat de-a lungul anilor o clientela fidela, cu multi pensionari, numarul total al clientilor bancii fiind in prezent in jur de un milion, inca o data mai multi decat au cumulat celelalte doua banci

In privinta volumelor de credite, situatia este mai echilibrata, intrucat Bancpost are un volum important de titluri de stat, de peste doua miliarde lei, astfel ca valoarea creditelor nete este de doar 5,7 miliarde lei, in scadere semnificativa dupa ce banca a vandut la inceputul anului trecut un volum record de neperformante pentru piata romaneasca, in valoare de 2,7 miliarde lei. (vezi aici detalii)

Banca Romaneasca este si ea una dintre cele mai vechi banci romanesti, fiind infiintata in 1992, cu capital privat, fiind preluata 11 ani mai tarziu, la finalul lui 2003, de catre National Bank of Greece (NBG).

Piraeus Bank a fost prima banca greceasca venita in Romania, in 2000, prin preluarea unei banci minuscule, Pater Bank, care avea doua unitati.

Bancile grecesti, ca de altfel si altele prezente in Romania, s-au dezvoltat agresiv abia dupa 2005, odata cu intrarea Romaniei in NATO in anul precedent iar ulterior in Uniunea Europeana, in 2007.

Perioada 2006-2008 a fost una de expansiune agresiva a bancilor grecesti, care a culminat cu acordarea multor credite in franci elvetieni (CHF), alaturi de banca maghiara OTP Bank, cea austriaca Volksbank sau cea turceasca Credit Europe Bank.

Creditele in CHF: 20% din total

Cele trei banci grecesti mai detin impreuna un volum de credite in franci (CHF) in valoare de 2,6 miliade lei, reprezentand 20% din totalul creditelor nete, in valoare de 13,1 miliarde lei. Cele mai multe le are Banca Romaneasca, peste 1 miliard de lei, iar cele mai putine Piraeus Bank, cu 605 milioane lei, fata de 953 milioane lei la Bancpost, conform datelor de la finalul anului 2015.

Dintre cele trei, doar Bancpost a lansat, in septembrie 2015, o oferta de conversie in lei a creditelor in CHF, cu o reducere a ratelor la credite cu 20% pe o perioada de trei ani, dar fara o diminuare a valorii creditelor (discount), asa cum au procedat Banca Transilvania pentru clientii Volksbank, iar ulterior OTP Bank si Raiffeisen Bank.

Creditele in CHF au devenit una dintre principalele probleme cu care s-au confruntat cele trei banci grecesti dupa izbucnirea crizei de la finalul lui 2008.

Cresterea volumului de credite neperformante, atat cele acordate persoanelor fizice, inclusiv in franci, dar mai ales firmelor, le-au provocat pierderi constante de-a lungul ultimilor ani.

Iar la inceputul lui 2015 a venit si criza din Grecia, care a afectat nu doar bancile-mama din aceasta tara, ci si subsidiarele lor din Romania, confruntate in principal cu retragerea depozitelor clientilor. Numai Piraeus Bank a pierdut in 2015 nu mai putin de doua miliarde de lei.

Prinse cu rezolvarea ecestor probleme, bancile grecesti nu au reusit sa elaboreze si sa implementeze o strategie viabila de iesire din criza si de adaptare la noile realitati, astfel ca bancile-mama din Grecia, presate, la randul lor, de creditorii internationali, de FMI si Comisia Europeana, sa se restructureze pentru a-si acoperi pierderile uriase, au fost nevoite sa le scoata la vanzare.

Cine cumpara bancile grecesti?

De altfel, era de asteptat ca bancile grecesti sa fie scoase la vanzare inca din 2015, insa procesul a fost amanat, perioada in care acestea si-au mai facut curatenie in bilanturi, prin vazarea creditelor neperformante sau recunoasterea acestora si scoaterea in afara bilanturilor si si-au redus cheltuielile, in principal prin reducerea numarului de unitati.

Acum, sunt gata sa fie vandute. Ramane de vazut insa daca vor gasi cumparatori. OTP Bank s-a declarat cea mai hotarata sa cumpere Banca Romaneasca, pentru care a inaintat o oferta de preluare, la care astepta un raspus inca de la finalul lunii trecute, dar care intarzie.

La randul sau, Banca Transilvania a anuntat ca este dispusa sa faca o noua achizitie, dupa cea foarte profitabila cu Volksbank, asa ca este posibil sa negocieze preluarea Bancpost sau Piraeus Bank, ceea ce ar putea-o urca pe primul loc in topul bancilor romanesti, inaintea BCR.

BRD, Unicredit si ING sunt interesate doar de crestere organica, eventual de preluari de portofolii de active, asa incat alte banci mai mici, precum Garanti Bank sau Patria Bank ar putea profita de oportunitate sa cumpere o a treia banca greceasca.

Nu este exlusa nici implicarea unor jucatori noi din strainatate care sa doreasca sa intre pe piata romaneasca, banci sau fonduri de investitii.

Ce se intampla cand trei banci dispar

Disparitia a trei banci grecesti de o importanta destul de mare in Romania, cu 350 de unitati in toata tara, este o veste trista nu doar pentru cei 4.600 de angajati ai acestora, cat mai ales pentru cei 1,7 milioane de clienti.

Din experienta tranzactiilor trecute, multi angajati ai bancilor vandute isi vor pierde locurile de munca, prin simpla redundata a posturilor, nu doar prin inchiderea de unitati.

Pe de alta parte, clientii bancilor grecesti vor fi transferati catre noii proprietari, care le vor impune noi conditii de derulare a operatiunilor bancare, poate mai dezavantajoase. E bine insa de stiut ca actualele contracte de credite sau alte servicii nu pot fi modificate ci raman valabile, in vechile conditii, pana la incheierea termenelor.

In general, insa, atat clientii bancilor grecesti cat si toti clientii sistemului bancar pierd de pe urma procesului de concentrare a jucatorilor pietei bancare, din simplul motiv ca reducera numarului de banci are ca efect o scadere a concurentei si implicit o crestere a preturilor si calitatii serviciilor.

Pe de alta parte, clientii celor trei banci grecesti, mai ales cei cu credite in franci, ar putea avea parte de un tratament mai bun din partea noului proprietar, care le-ar putea face o oferta de conversie in lei mai avantajoasa.


Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu