11 Oct 2019 0 Comentarii
Cursurile de schimb valutar euro/leu practicate de bancile romanesti variaza foarte mult de la o banca la alta, in special in cazul platilor cu cardul si online, conform unei analize a cotatiilor pentru schimburile valutare afisate astazi de 15 banci, realizata de Bancherul.ro.
Cel mai ridicat nivel de curs valutar este practicat de ING Bank, pentru vanzarea de euro la tranzactiile cu cardul, de 4,9168 lei pentru 1 euro, cu 16 bani (3,5%) peste cursul oficial publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), care reprezinta o medie a cotatiilor practicate de banci - 4,7502 lei.
Cursul ING (4,9168) este cu 15 bani mai mare decat cel mai bun curs la vanzarea euro, la Alpha Bank (4,7650). Ceea ce inseamna ca la o plata de 1.000 de euro, pierderea/castigul clientilor celor doua banci este de 151 de lei.
Trebuie precizat ca dintre cele 15 banci, doar sase (BRD, Unicredit, Raiffeisen, ING, Credit Europe, Idea Bank) au curs diferit pentru platile cu cardul in euro decat cursul de schimb in cont si la casa de schimb de la ghiseu.
In acelasi timp, majoritatea bancilor au cotatii diferite ale cursului de schimb pentru tranzactiile in cont, fata de cele la ghiseu, doar cinci dintre ele (BCR, Raiffeisen, OTP Bank, Banca Romaneasca, Idea Bank) avand aceleasi tarife atat pentru schimburile la ghiseu, cat si in conturile clientilor.
Bancile nu percep comisioane pentru schimburile valutare la ghiseu sau in cont. In schimb, unele banci au comisioane pentru tranzactiile in euro cu cardul. De exemplu, la BCR acest comision este 2% din valoarea tranzactiei in alta moneda decat cea a cardului.
De altfel, cursul de schimb pentru tranzactii cu carduri practicat de ING sau Raiffeisen este cu aproximativ 2% peste cel din cont, astfel ca se poate spune ca este echivalentul unui comision de 2% pentru tranzactii in valulta.
Unele banci, precum CEC Bank, ofera un curs de schimb cu 0,0025 lei mai mic decat cel standard pentru operatiunile efectuate prin canale electronice (internet banking, mobile banking sau phone banking).
Cursul valutar euro/leu practicat de banci la casele lor de schimb de la ghisee, pentru cei care vor sa vanda euro, variaza intre 4,6750 lei la BRD si Banca Transilvania (BT) si 4,7250 lei la Alpha Bank.
Bancile vand euro la ghisee cu preturi intre 4,7750 la Alpha Bank si 4,8240 la OTP Bank.
Cursul de schimb in conturile clientilor variaza, de asemenea, destul de mult. Cele mai bune tarife, atat la vanzare, cat si la cumparare, le are Alpha Bank, iar cele mai slabe sunt pentru clientii OTP Bank, de asemenea atat la vanzare, cat si la cumparare. (vezi foto)
In concluzie, se poate spune ca cel mai dezavantajos curs de schimb pentru platile cu cardul este la ING, clientii OTP Bank au cele mai slabe cotatii, atat la vanzare cat si la cumparare, in timp ce clientii Alpha Bank au cele mai bune oferte.
Cei care vor sa cumpere euro de la ghiseul unei banci, cel mai bun curs il gasesc la OTP Bank, iar cei care vor sa vanda euro, cel mai bun pret il au la Alpha Bank.
In total, se poate spune ca Alpha Bank are cele mai bune cotatii de schimb valutar, in timp ce la ING si la OTP Bank le gasim cele mai slabe.