Start pierdut pentru pensiile facultative

Dupa un an si trei luni de la start, sistemul de pensii facultative numara noua fonduri cu 121.400 de participanti si cu active de 53,5 milioane de lei. Pus in umbra de lansarea pensiilor administrate privat, Pilonul III a evoluat insa sub asteptari.

"Evolutia sistemului de pensii facultative a fost constant crescatoare, dar intr-un ritm scazut. Aceasta a fost sub asteptarile tuturor. Am fost mai optimisti, atat noi, autoritatea de reglementare, cat si cei din piata", a declarat Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), pentru Adevarul.

Numarul redus al celor care au optat pentru o pensie facultativa se explica prin salariile mici pe care le primesc romanii si prin inclinatia scazuta a acestora spre economisire.

Pe de alta parte, Cornelia Coman, director interimar ING Asigurari de Viata, considera ca 2008 a adus cresteri insemnate pe acest segment, avand in vedere finalizarea, in ianuarie, a aderarii la Pilonul II.

Cea mai insemnata crestere a numarului de aderenti s-a inregistrat in luna iunie, cand peste 22 de mii de romani au aderat la unul dintre cele sapte fonduri care activau in acel moment.

De asemenea, conform datelor prezentate de Adevarul,un salt important a fost consemnat in noiembrie 2007, cand numarul de participanti la fondul BCR Prudent a crescut cu 10.000, pe seama contractelor incheiate de angajatii unor companii care ofera pensia facultativa ca un beneficiu suplimentar adaugat pachetului salarial.

"Estimarea noastra este ca, pana la finele anului, sistemul de pensii facultative va numara 200.000 de participanti, cu active de 25 de milioane de euro. Ramane de vazut in ce masura aceste cifre vor fi atinse", a declarat presedintele CSSPP.



Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu