25 Jun 2019 0 Comentarii
Asamblarea scaunelor rulante pentru persoanele cu dizabilități, curățenia unui orfelinat pentru copiii care încearcă să își reconstuiască viața departe de sărăcie, abuzuri sau abandon, construcția de case pentru familiile nevoiașe, dar și multe lucrări de reparații interioare și exterioare în creșe, grădinițe și școli au fost o parte dintre reperele Lunii Voluntariatului, pentru aproape 400 de angajați ai Provident Financial România, anunta compania intr-un comunicat, in care adauga:
Fiecare săptămână din luna mai a adus proiecte de voluntariat menite să aducă mai mult bine persoanelor care au nevoie de sprijin, atât în Capitală, cât și în țară, iar angajații Provident implicați în fiecare acțiune au cumulat nu mai puțin de 1.484 de ore de muncă, în timpul programului de lucru.
În București, persoanele cu dizabilități susținute de Fundația Motivation au, de acum, noi bănci și scaune din lemn, dar și mai multe scaune rulante asamblate. Tot aici, centrul care găzduiește copiii aflați în grija Mia’s Children a trecut printr-o curățenie generală, vechile paturi au fost dezmembrate, iar instalațiile electrice și corpurile de iluminat au primit o meritată revizie.
De asemenea, cei 167 de copii sprijiniți de Fundația Hand2Hand au toate produsele de igienă necesare, dar și noi haine și jucării, de care se pot bucura zi de zi. Proiectele din capitală au inclus și un alt tip de voluntariat – o curățenie și cosmetizare, cu susținerea asociației Team Work, în câteva segmente-cheie ale Grădinii Botanice, obiectiv care atrage, zi de zi, persoane de toate vârstele, într-o oază de liniște.
În țară, la Văratec, tinerii care merg în taberele Motivation se pot bucura, de acum, de grupuri sanitare construite de la zero și renovate, dar și de o cantină și bucătărie proaspăt zugrăvite. Copiii cu nevoi speciale dintr-un centru din Ploiești au terenul de joacă renovat, la fel ca și întreaga curte, iar cei mici care merg la una dintre grădinițele din Sibiu au găsit gardul și băncuțele vopsite, iarba tunsă și întreaga curte reamenajată.
Dincolo de bucuria beneficiarilor, angajații Provident au simțit emoția în egală măsură. Nicu este unul dintre cei 1.700 de reprezentanți de vânzări și a participat la una dintre acțiunile de voluntariat: ,,Am 72 de ani dar nu am ezitat o secundă să particip la această acțiune care, pentru mine, a fost o oportunitate de a face bine’’.
Constanța a fost gazda unui proiect ce a implicat resurse și dăruire, iar un centru de reabilitare a copiilor cu nevoi speciale are, de acum, vestiare renovate, cu podeaua schimbată, o cantină reabilitată și noi mese și scaune. Sub coordonarea unei echipe de profesioniști, angajații Provident au ridicat pereții și acoperișul unei noi case pentru o familie de șapte persoane din Iași.
Două săli de clasă ale unei școli din Dolj sunt, de acum, mai primitoare pentru copii, odată cu renovarea și schimbarea mobilierului, în timp ce în Botoșani o sală de sport a fost finalizată și echipată corespunzător, pentru cei 160 de elevi care merg la școala respectivă.
Iuliana Meseșan, unul dintre oamenii cu suflet mare de la Fundația Motivation spune că ,,oamenii de la Provident au o super energie și când se mobilizează, o fac pe bune. Nu doar că ne-a fost de ajutor această colaborare dar cred ca am legat o prietenie pe termen lung. O prietenie ai cărei beneficiari nu suntem nici noi, nici ei, ci oamenii pe care îi sprijină Fundația Motivation.’’
Terenuri de joacă reamenajate, vizite la centrele pentru seniori, renovare a camerelor în care locuiesc copii orfani sau a grupurilor sanitare ale creșelor au reprezentat, la rândul lor, noi moduri prin care colegii din cadrul Provident au sprijinit beneficiarii, pentru o viață ceva mai bună.
Luna Voluntariatului este o inițiativă a International Personal Finance menită să identifice și selecteze proiectele, grupurile și persoanele ce pot beneficia de sprijin, în toate țările în care grupul este prezent. Derulat pe parcursul lunii mai 2019, programul a adus, pentru fiecare proiect în parte, câte o echipă de voluntari și resursele necesare pentru a îmbunătăți standardele de trai ale beneficiarilor.
Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum și în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.
Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 100 de milioane de euro. Cu peste 2.300 de angajați, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România.
Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială - programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.