Mugur Isarescu: inca nu se scumpeste creditul

Mugur Isarescu: Sfatul meu este, exact cum v-am sfatuit si la curs, sa nu va uitati la miscari mai mici de 4-5 bani, care nu au absolut nicio semnificatie decat ca piata traieste.

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, spune ca inca nu exista niciun semnal privind inceperea unei tendinte de crestere a dobanzilor la creditele in lei, intrucat se mentine excesul de lichiditate din piata, in ciuda majorarii puternice a creditarii, cu aproximativ 20% pe an.

El precizeaza insa ca majorarea dobanzilor la lei este inerenta noului ciclu de intarire a politicii monetare din Statele Unite, care urmeaza sa fie adoptat in viitor si de Banca Centrala Europeana.

Cu toate acestea, statisticile BNR arata ca bancile au scumpit deja creditele, iar dobanzile pietei interbancare (ROBOR) se afla pe o tendinta de crestere pe termen mediu, desi pe termen scurt exista fluctuatii firesti.

Astfel, dobanda medie la creditele noi in lei a crescut un punct in ultimul an, de la 6,61% in martie 2016, care a fost cea mai scazuta valoare istorica, la 7,63% in martie 2017, care este cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, o dobanda mai mare, de 8,10%, fiind consemnata in februarie 2015.

Doar dobanzile la creditele pentru populatie au crescut in ultimul an, in timp ce costul finantarilor pentru firme continua sa scada, pe fondul inmultirii volumelor de noi imprumuturi. (Vezi in CLUBUL BANCHERILOR evolutia dobanzilor la toate tipurile de credite)

De asemenea, ROBOR la 3 luni, indicele pietei monetare interbancare in functie de care se actualizeaza dobanzile la creditele cu rata variabila, a urcat la 0,93% in 3 mai, cel mai ridicat nivel din 9 ianuarie 2016, cand era 0,94%.

Fata de luna trecuta, ROBOR la 3 luni a crescut cu 7 puncte de baza, de la 0,86% in 5 aprilie, si cu 12 puncte din 6 martie, cand era 0,12%.

Tendinta de crestere a dobanzilor este, asadar, clara.

Guvernatorul spune ca orice variatii zilnice sub 20 de puncte de baza nu sunt de luat in seama. El sugereaza insa ca pot fi anticipate si tendinte pe termen mai lung, mai ales ca toata lumea este constienta ca am atins deja nivelul minim al dobanzilor si urmeaza cresteri, odata ce banca centrala a Statelor Unite (Federal Reserve – FED) a inceput deja ciclul de crestere a dobanzilor.

- Am observat in ultimele luni o crestere a dobanzilor la creditele noi, in paralel cu scaderea dobanzilor la depozite, iar in ultima perioada a crescut si dobanzile pietei interbancare (ROBOR). E vorba de o schimbare de tendinta?

Mugur Isarescu: “Nu vedem acest lucru. Sa va uitati mai cu atentie si sa luati o tendinta pe termen mai indelungat si o sa vedeti ca sunt cresteri si scaderi lunare legate de perioada de indeplinire a rezervelor minime obligatorii. In functie de cata lichiditate este in piata, de perioada in care se formeaza rezerva minima obligatorie au loc variatii de dobanda pe piata monetara.

Sfatul meu este, exact cum v-am sfatuit si la curs, sa nu va uitati la miscari mai mici de 4-5 bani, care nu au absolut nicio semnificatie decat ca piata traieste. Altminteri aveti tot dreptul sa mirositi in interiorul unei miscari, daca aveti un ochi patrunzator, tendinte viitoare. Dar si pe piata monetara 20 de puncte de baza e putin ca sa va spuna ca e o tendinta. Si daca sunt sezoniere, adica lunare, aproape ca nu spun nimic.

Deci nu vedem inca scumpirea creditului. Lichiditatea este suficienta pe piata. Este adevarat, cand creste creditul in lei cu 20%, inseamna ca se ia din acea lichiditate. Insa are grija Ministerul Finantelor sa creeze lichiditate, in sensul ca avand un buffer masiv de valuta, cateva miliarde, din cand in cand prefera sa-si faca platile scadente vanzand valuta. Asta inseamna creatie monetara si mai da lichiditate in piata. De doi ani de zile avem o situatie la care niciodata n-am sperat, indiferent ce veti intelege: exces permanent de lichiditate, fara vreo tensiune pe piata. Si clientii bancilor, si bancile si noi ne-am obisnuit ca pot sa coexiste (excesul de lichiditate si lipsa tensiunilor n.r.). Nu s-au dus pe piata valutara, stiu ca si acolo sunt factori care calmeaza lucrurile.

Deci aceste miscari in sus si in jos pe piata dobanzilor pe termen scurt din piata monetara as spune ca sunt normale si arata ca aceasta piata traieste.

Mai vin si banii europeni. Cei de la Finante ii tin sub forma de stocuri. Daca vin bani europeni care finanteaza anumite operatiuni, de exemplu in agricultura, se transforma rapid in lei, ceea ce inseamna iarasi creatie monetara.


Citeste stirea integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu