FGDB aminteste ca toate conturile si depozitele din bancile romanesti sunt garantate in limita a 100.000 de euro

FGDB aminteste ca toate conturile si depozitele din bancile romanesti sunt garantate in limita a 100.000 de euro

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), o institutie independenta, apolitica, finantata de catre banci, aminteste publicului, intr-un comunicat, ca aceasta garanteaza toate conturile si depozitele din bancile cu statut de persoana juridica romana (fara sucursalele bancilor straine) cu valori de maxim 100.000 de euro, conform normelor europene.

In cazul falimentului unei banci, sumele din conturile care depasesc valoarea de 100.000 de euro pot fi utilizate pentru salvarea respectivei banci, prin asa-numita procedura bail-in, conform legislatiei europene, confirmata recent si de catre Curtea Europeana de Justitie.

Depozitele până în 100.000 de euro din România sunt integral garantate de FGDB (comunicat de presa):

Deponenții care dețin depozite până în 100.000 de euro sunt garantați. În cazul în care o bancă este declarată insolventă, aceștia își primesc banii înapoi.

În România, la 29 de bănci participante la FGDB, din 13.971.200 de depozite ale persoanelor fizice, 24.919 sunt peste plafonul de 100.000 de euro. În cazul acestor depozite, doar suma de 100.000 de euro este acoperită de FGDB.

Legea românească a fost actualizată în 2015, cu scopul de a extinde protecția deponenților. Astfel, timpul de rambursare a banilor către deponenți, în caz de faliment bancar, a fost scurtat de la 20 la șapte zile lucrătoare, iar în sfera de garantare au intrat și companiile mari.

Măsurile de rezoluție și redresare bancară, care au fost recent reîntărite de Curtea Europeană de Justiție, reprezintă o serie de instrumente menite să salveze băncile aflate în dificultate, apelând la mijloace interne băncii, cu protecția deponenților cu depozite mai mici de 100.000 de euro și cu limitarea sprijinului guvernamental pentru bănci. Măsurile de rezoluție bancare nu se aplică depozitelor garantate de o schemă de garantare.

În România, măsurile de rezoluție bancară sunt stipulate în Legea 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar. Această lege reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.


Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu