23 Jan 2015 1 Comentarii
Criza francului elvetian a provocat haos si ceata in mintile oficialilor BNR si ai autoritatilor responsabile de rezolvarea problemelor clientilor pusi in situatia de a nu-si mai putea rambursa ratele la credite: BNR a facut primul pas gresit, sustinand prin vechiul si noul purtator de cuvant ca oamenii trebuie sa-si asume riscul valutar iar problema trebuie rezolvata individual intre banci si clienti, desi era evident ca nu se poate ajunge la o solutie fara interventia institutiilor statului, asa cum se intampla si in alte tari vecine.
Ulterior, dandu-si seama ca problema e mult mai grava decat au prezentat-o foarte superficial purtatorii de cuvant, guvernatorul Mugur Isarescu a initiat comitete cu bancherii si cu reprezentantii guvernului pentru gasirea unor solutii. Iar cum ii sta bine oricarui comitet, rezultatul este o ceata si un haos, in loc sa se gaseasca si sa se aplice imediat o solutie unica pentru a pune capat acestei probleme.
Ministrul de Finante, Marius Valcov, a declarat dupa intalnirea de la BNR ca solutia la problema creditelor in franci este electorata intrata in vigoare la 1 iulie 2014 inainte de alegeri, dar neaplicata de catre banci, intrucat seful supravegherii din BNR, Nicolae Cinteza, nu a fost de acord. Asta dupa ce si guvernatorul Isarescu declara la BNR, in urma cu doua saptamani, ca ar dori reinvirea electoratei, acum ca au trecut alegerile.
In acelasi timp, dupa discutiile cu guvernatorul, bancile cu credite in CHF au anuntat fie reduceri de dobanda (OTP si Raiffeisen Bank) fie inghetarea cursului la nivelul de la finalul anului trecut, dinaintea aprecierii francului (Volksbank). Acestea sunt insa niste solutii temporare si partiale, paliative ce nu pot rezolva adevarata problema a creditelor in CHF.
Asa ca dezbaterile s-au mutat astazi in Parlament, pentru ca hosul sa fie total.
Cinteza sustine solutia Volksbank
Acolo unde reprezentantul BNR, Nicolae Cinteza, declara ca, din punctul sau de vedere, cea mai buna rezolvare a problemei creditelor in CHF nu este cea sustinuta de seful sau, Isarescu, si de ministrul Finantelor, ci solutia anuntata la finalul anului trecut de Volksbank, inainte de a fi preluata de Banca Transilvania, si anume conversia in lei, cu aplicarea unui discount, adica o reducere a valorii datoriei, astfel incat rata lunara in lei sa se mentina la acelasi nivel ca cea noua, in lei.
Numai ca impunerea de catre BNR si banci a unor solutii proprii, la intelegere cu clientii, risca sa vina prea tarziu.
Bancherii au reusit anul trecut sa amane atat electorata cat si programul Volksbank de conversie a creditelor din franci in lei, care ar putea fi aplicat apoi si de restul bancilor, in speranta ca problemele vor disparea dupa alegeri.
Amanare care se intoarce acum impotriva lor, dupa reizbucnirea riscului cursului de schimb al francului. Iar cei care pot profita de aceasta situatie sunt tot politicienii, chiar daca nu suntem intr-un an electoral.
Acestia au acum mai multe argumente pentru adoptarea proiectelor de lege privind conversia creditelor din valuta in lei in conditii care sa avantajeze clientii, precum si pe cea a falimentului personal, care presupune scutirea unei parti din datoria catre banca.
MITING
23 Jan 2015
Reprezentan?ii Grupului Clien?ilor cu Credite în CHF propunem ca mitingul organizat duminic?, 25 ianuarie 2015, în Pia?a Constitu?iei, între orele 12.00 – 16.00, s? se desf??oare conform prevederilor legale privitoare la adun?rile publice.