In premiera in Romania, Motoractive Leasing, cea mai mare companie independenta de pe piata locala de profil, lanseaza produsul de finantare auto pe 7 ani pentru orice model sau marca de masina, se arata intr-un comunicat de presa al companiei.
De acum, achizitionarea oricarei masini devine mult mai usoara si mai accesibila – perioada de finantare extinsa de la 5 ani la 7 ani micsoreaza valoarea ratelor si ofera posibilitatea achizitionarii unui automobil mai scump, mai bun sau mai performant, pe care poate multi nu si-l permiteau pana acum.
„Am hotarat sa extindem perioada maxima de finantare cu 2 ani pentru a veni in intampinarea nevoilor clientilor nostri, care astfel pot contracta un imprumut mai mare, plati rate mai mici sau isi pot cumpara automobilul preferat, devenit acum accesibil. Produsul Motoractive – o noutate pentru piata din Romania – demonstreaza ca receptivitatea si flexibilitatea au fost dintotdeauna printre cele mai importante atuuri ale companiei noastre, care ne-au ajutat sa crestem constant nivelul calitativ al serviciilor oferite,” a declarat Valentin Petrof, Director de Marketing si Vanzari Motoractive IFN SA.
Noul produs Motoractive se adreseaza clientilor persoane fizice, companiilor mici si mijlocii dar si persoanelor fizice autorizate, permitand finantarea pentru achizitionarea deopotriva a autoturismelor si a vehiculelor comerciale usoare, atat noi cat si rulate.
Dintre potentialii clienti, cei mai vizati de acest produs sunt tinerii, deoarece prin leasingul pe 7 ani beneficiaza de o finantare avantajoasa, astfel incat suma totala de plata reprezentand rata de leasing, TVA si asigurarea CASCO sa nu depaseasca 30% din venitul cumulat al membrilor familiei, permitandu-le astfel si alte investitii.
“Piata auto este in dezvoltare continua, crestere incurajata si de flexibilitatea serviciilor financiare. Prin leasingul auto pe 7 ani pentru orice model sau marca de masina previzionam pentru 2007 o crestere cu 25% a numarului de contracte incheiate cu persoane fizice”, a mai spus Valentin Petrof, Director de Marketing si Vanzari Motoractive IFN SA.
# # #
Motoractive IFN SA, parte a GE Money, divizia internationala de servicii financiare a concernului General Electric (NYSE: GE), are o capitalizare de peste 16 milioane Euro si o retea nationala de 14 birouri. Motoractive ofera servicii pentru peste 15.000 de clienti pornind de la persoane fizice, intreprinderi mici si mijlocii, pana la companii multinationale.