Ce faci daca nu poti sa platesti ratele la credite, dupa ce le-ai amanat? Ghid lansat de Provident

Clienții care au decis să-și amâne plata ratelor au la dispoziție, începând de astăzi, un Ghid pentru revenirea la plata ratelor.

Provident Financial România lansează un ghid care să ajute consumatorii să se pregătească pentru revenirea la plata ratelor, dar și să gestioneze situațiile în care nu pot relua plățile la data stabilită, conform unui comunicat de presa, in care se mai mentioneaza:

Aproape 4.000 de clienți Provident România au solicitat amânarea la plată a ratelor de la începutul pandemiei și până în 15 martie 2021 în baza actelor normative emise de Guvern.

În total, amânarea la plată a ratelor în baza ordonanțelor de urgență a fost implementată pentru aproape 2.700 de contracte și 215 contracte au primit păsuire în baza politicii interne de amânare la plată a ratelor a Provident.

Pentru a veni în sprijinul clienților Provident dar și a consumatorilor de servicii financiare care nu sunt clienții companiei și care și-au amânat ratele, Provident lansează Ghidul pentru reluarea plăților la creditele amânate.

Astfel, în acest ghid, consumatorii vor găsi informații despre cum să se pregătească pentru reluarea plății ratelor, despre costurile suplimentare survenite în urma amânării, dar și sfaturi despre pașii care trebuie urmați în cazul în care nu pot reveni la plata ratelor la data stabilită cu instituția financiară.

Prin acest demers, consumatorii vor putea fi mai bine pregătiți pentru reluarea plăților și vor avea la îndemână sfaturi și informații utile care să-i ajute să gestioneze orice posibilă situație legată de revenirea la plata ratelor amânate. Astfel, Ghidul, care a fost realizat împreună cu platforma www.Bancherul.ro, va fi disponibil și pe acest portal, dar și pe www.reclamatiibanci.ro, unde consumatorii vor primi răspunsuri la eventualele întrebări și nelămuriri cu privire la acest subiect în secțiunea interactivă dedicată.

,,Criza generată de pandemia COVID-19 ne-a afectat pe toți și, din păcate, am avut clienți ale căror venituri au fost diminuate și nu au mai avut posibilitatea să achite ratele la scadență. Noi am fost întotdeauna înțelegători cu clienții noștri atunci când aceștia au întâmpinat dificultăți la plata ratelor, mai ales că 8 din 10 clienți au cel puțin o întârziere la plată pe parcursul unui an. În toată perioada pandemiei, am încercat să găsim soluții astfel încât să îi ajutăm să treacă mai ușor peste aceste dificultăți. Ghidul a fost gândit tocmai pentru ca revenirea la plata ratelor să nu fie o povară și mai mare iar clienții să fie pregătiți pentru eventualele situațiile care pot apărea. Mai mult, ghidul nu se adresează doar clienților Provident, ci este un intrument de folos și pentru clienții altor instituții financiare”, a declarat Florin Bâlcan, director general Provident Financial România.

Ghidul a fost realizat cu sprijinul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare.

“Reluarea plăților, după perioada de amânare a ratelor, poate fi un moment dificil pentru mulți consumatori de servicii și produse financiare bancare și nebancare. Mulți dintre cei care s-au văzut nevoiți să apeleze la această soluție nu și-au îmbunătățit situația financiară, iar pentru alții aceasta chiar s-a agravat. Atât băncile, cât și IFN-urile cunosc realitatea economică și problemele sociale generate de pandemie și constatăm că sunt dispuse să își ajute clienții. CSALB a primit de la începutul anului aproximativ 600 de cereri de la consumatorii care doresc să intre în negociere cu băncile și IFN-urile pentru a obține soluții care să le permită continuarea contractelor de credit în condiții mai ușor de suportat. Mulți au obținut reduceri de comisioane, scăderi ale ratei de dobândă, ajustări din principal sau perioade de grație suplimentare, în afara termenului maxim de 9 luni prevăzut în moratoriile legislative", a declarat Liviu Fenoghen, director CSALB.

Ghidul este disponibil atât pe website-ul Provident, dar și prin canalele de comunicare al CSALB.


Citeste articolul original pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu