Senatorul Daniel Zamfir, seful comisiei economice, recunoaste: Eu nu prea ma pricep la economie, sunt inginer, dar ma informeaza altii

Ingrijorator este insa faptul Zamfir a fost singurul senator din Comisia Economica a Senatului dintre cei prezenti care a discutat cu reprezentantii BNR, a pus intrebari si a ridicat diverse probleme economice si financiare.

“Eu nu prea ma pricep la treburile astea (banci, finante, dobanzi, legi), eu sunt inginer, dar ma informeaza altii”, a recunoscut senatorul PNL Daniel Zamfir intr-o discutie cu ziaristii, inainte de intalnirea comisiei economice a Senatului, pe care o conduce, cu reprezentantii BNR, in frunte cu prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, convocati pentru a oferi explicatii pentru adoptarea unui regulament de restrictionare a creditelor acordate de IFN-uri, precum si pentru acuzatiile la adresa bancilor privind neplata impozitelor catre stat.

Zamfir a fost facut celebru de avocatul Gheorge Piperea, cel care a redactat si probabil a si venit cu ideea legilor privind darea in plata si conversia creditelor in franci elvetieni (CHF) la cursul istoric, prima modificata substantial iar a doua declarata ilegala de Curtea Constitutionala.

Zamfir a promovat in Parlament cele doua legi populiste, impreuna cu avocatul Piperea, care avea un interes direct in acest caz, el fiind implicat in numeroase procese impotriva bancilor pe tema clauzelor abuzive.

Avocatul Piperea a jucat astfel rolul unui papusar al lui Zamfir, caruia-i soptea ce sa sa spuna si ce sa faca pentru a trece de Parlament legile anti-banci.

Acum, cineva i-a soptit senatorului Zamfir ca IFN-urile practica dobanzi “aberante, de 9.000%” din cauza faptului ca in Ordonanta de Guvern nr.13 din 2011, adoptata de guvernul Boc si contrasemnata de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, nu au fost plafonate dobanzile penalizatoare la creditele acordate de IFN-uri persoanelor fizice, ci doar in cazul imprumuturilor acordate de firme si persoane fizice.

“De aceea s-a ajuns la aceste dobanzi, pentru ca nu este reglementata dobanda penalizatoare. Nu ati sesizat din 2011 pana acum lipsa dobanzii penalizatoare?!”, i-a intrebat Zamfir pe reprezentantii BNR, convins ca a descoperit cauza dobanzilor mari ale IFN-urilor si responsabilii pentru aceasta.

Prim-viceguvernatorul Georgescu s-a scuzat ca nu BNR este cel care adopta Odonantele, ci Guvernul, astfel ca daca a existat vreo scapare, acestea revin initiatorilor legii respective.

De fapt, aici atat prim-viceguvernatorul cat si colegii lui au fost prinsi pe nepregatite si nu au stiut sa reactioneze adecvat, adica sa-i explice senatorului Zamfir ca nu dobanda penalizatoare este cauza pentru care IFN-urile practica dobanzi ridicate, intrucat dobanda penalizatoare se aplica doar celor care intarzie sa achite la timp ratele la imprumuturi.

I-am explicat noi acest lucru senatorului Zamfir, dupa incheierea intalnirii cu BNR, acesta parand sa fi inteles, intr-un final, despre ce este vorba.

De altfel, “Ordonanta nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti” invocata de Zamfir se refera, dupa cum se vede si din titlul acesteia, doar la cazurile legale, solutionate prin instante de judecata, nu la imprumuturile stabilite prin contracte de credit intre firme sau persoane fizice, a caror dobanzi sunt stabilite prin contractele de credit.

Conform acestei ordonante, “Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României”, iar “Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. “

Prevederea invocata de Zamfir este urmatoarea: “În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.“ Cu alte cuvinte, in cazul imprumuturilor intre doua persoane fizice, dobanda nu poate fi mai mare decat cea legala plus 50%.

Insa in Ordonanta se arata, la articolul 9, ca “Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. “

In concluzie, nu este vorba de vreo scapare nici din partea Guvernului nici din partea BNR, din simplul motiv ca este o norma legala care reglementeaza dobanda legala, care se aplica doar in cazul litigiilor, dobanzile aferente creditelor acordate de banci sau IFN-uri fiind prevazute in contractele de credit sau in legi specifice, cum ar fi OUG 50/2010 privind contractele de credit.

Daca prim-viceguvernatorul BNR, care a spus ca a semnat si el repectiva ordonanta, ar fi stiut despre ce este vorba, ar fi putut sa-i explice si acest lucru senatorului Zamfir.

O alta confuzie a senatorului Zamfir si a multor altora, indusa de ministrul Finantelor, Ionut Misa, este cea referitoare la faptul ca majoritatea bancilor au pierderi de ani de zile si implicit nu platesc impozit la stat.

“A fost riscanta declaratia lui Misa? Populatia are avea motive sa se ingrijoreze daca o banca are pierderi timp de 5 ani? Eu m-as ingrijora”, i-a intrebat Zamfir pe reprezentantii BNR.

Care au raspuns ca este exclus ca vreo banca sa dea faliment, chiar daca are pierderi si nu plateste impozit la stat, din simplul motiv ca toate bancile sunt bine capitalizate, aspect de care are grija BNR.

Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu i-a explicat senatorului Zamfir ca exista o diferenta intre profitul sau pierderea contabila al unei banci si profitul sau pierderea fiscala.

Astfel ca o banca desi inregistreaza profit contabil, poate avea pierdere fiscala, adica sa nu plateasca impozit, intrucat legislatia, respectiv Codul Fiscal, permite bancilor sa-si recupereze pierderile contabile anterioare intr-un termen de pana la 7 ani.

Cu alte cuvinte, daca o banca a facut anul trecut pierderi de 2 milioane lei iar in acest an are un profit contabil de 1 milion de lei, banca poate sa nu plateasca in acest an impozitul pe profitul de 1 milion de lei, intrucat respectivul profit este utilizat pentru acoperirea unei parti, adica jumatate din pierderea de anul trecut. Si astfel banca are pierdere fiscala, desi inregistreaza profit contabil.

Aceasta este situatia multor banci invocate de ministrul Finantelor. Ceea ce inseamna ca, de fapt, bancile respective au profit, nu pierderi, si nu platesc impozit nu pentru ca nu vor ele, incalcand legea, cum s-a sugerat, ci pentru ca legea le permite sa-si recupereze in viitor pierderile din trecut.

Georgescu a interpretat insa aceasta prevedere din Codul Fical care permite bancilor sa-si recupereze timp de pana la 7 ani pierderile anterioare, in felul urmator: “suntem prieteni cu mediul de afaceri, desi bancile platesc dividende actionarilor, nu si impozit la stat. In alte tari, aceasta facilitate este pe 5 ani, in altele pe 3 ani, in altele deloc”.

Senatorul Zamfir a parut multumit cu aceste explicatii, desi nu parea sa fi inteles pe deplin legislatia fiscala referitoare la mediul bancar. Dar are scuza ca este inginer.

Ingrijorator este insa faptul Zamfir a fost singurul senator din Comisia Economica a Senatului dintre cei prezenti care a discutat cu reprezentantii BNR, a pus intrebari si a ridicat diverse probleme economice si financiare. Alti doi senatori au balmajit cateva opinii referitoare la istoria dereglementarilor sectorului bancar dinaintea crizei si re-reglementarilor din prezent, ridicata de Georgescu, insa au existat alti cinci-sase senatori care nu au scos un cuvand in cadrul intalnirii, parand total dezinteresati sau pe langa subiect. Asta in timp ce alti trei sau patru au parasit sala in timpul discutiilor.

Asadar, legislatia financiar-bancara si economica din Senat a ajuns sa depinda de papusa lui Piperea, inginerul Zamfir, ajuns presedintele Comisiei Economice a Senatului dupa scandalurile cu darea in plata si conversia creditelor in franci.


Citeste articolul integral pe Bancherul.ro

Taguri:

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu