Randament ZERO pentru pensiile private obligatorii

Dupa patru luni de colectari, randamentul mediu al fondurilor private obligatorii de pensii este de minus 0,05%, ceea ce se traduce prin ineficienta fondurilor private de pensii de a au inmulti banii incasati timp de patru luni de la stat doar cu valoarea comisioanelor pe care le aveau de primit, investitorii ramanand doar cu banii dati.

Cel mai bun randament a obtinut fondul de pensii ING, de 6,97%, iar cel mai slab - BCR, de minus 2,15%, dupa cum arata datele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Structura investitiilor la 31 august 2008 releva faptul ca fondurile private obligatorii de pensii au investit in cele patru luni de colectare doar 5,66% din totalul activelor (6,19 milioane de euro) in actiuni listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Suma totala ce putea fi investita pe bursa, potrivit prospectelor aprobate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), trecea de 35% din totalul activelor, adica peste 38,3 milioane de euro.

Fondurile obligatorii de pensii (Pilonul II) au investit cei mai multi bani (58,89%) in obligatiuni municipale si de stat, apoi in depozite bancare (22,37%), obligatiuni corporative (12,77%), iar restul in fonduri mutuale si actiuni listate la bursa, potrivit datelor prezentate de “ Cotidianul”.

Structura fondurilor private de pensii arata faptul ca pe termen mediu randamentul acestora va creste in medie cu 10% anual. Aceasta datorita faptului ca obligatiunile municipale si de stat, respectiv depozitele bancare au un randament anual cuprins intre 9 si 15%.

Numarul participantilor la fondurile private obligatorii de pensii a crescut de la 3,2 milioane la finalul lunii mai la 3,7 milioane la finalul lunii august.Valoarea activului net total a ajuns la 109 milioane de euro.



Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu