Generali Asigurari are un nou direct general: Stefan Vancek

Stefan Vancek a fost numit oficial Director Comercial și Membru al Directoratului Generali Asigurări, urmând să se ocupe de dezvoltarea și administrarea canalelor de distribuție ale companiei.

Anterior, Vancek a coordonat echipele comerciale ale Generali PPF Holding, unul dintre cei mai importanți jucători ai pieței de asigurări din Europa Centrală și de Est, Ceská Poistovna Slovacia, situată pe locul al treilea în topul companiilor de asigurari de pe piața slovacă și QBE, unul dintre cei mai importanți 25 de asigurători la nivel mondial.

„Ne bucurăm să-l avem în echipa din România pe Stefan Vancek. Noul membru al echipei vine cu experiență relevantă în domeniul asigurărilor, acumulată în Slovacia și Cehia, două piețe cu un model similar României, dar situate pe o treaptă avansată de dezvoltare. Expertiza sa va fi foarte importantă în eforturile Generali Asigurări de a optimiza procesele de marketing si vânzari”, a declarat Marie KováÅ™ová, CEO Generali Asigurări.

„Noua poziție din România reprezintă cu siguranță o mare provocare, mai ales în contextul economic în care ne aflăm. Totuși, preiau această funcție cu entuziasm. Am mare încredere în profesionalismul și expertiza echipei din România și cred că împreună ne vom îndeplini cu succes obiectivele. Generali Asigurări confirmă în România valorile Grupului – stabilitate și siguranță, iar acest lucru este extrem de vizibil prin evoluția sa într-o perioadă dificilă cum este cea de acum”, a declarat Stefan Vancek.

De cetățenie slovacă, în varstă de 42 de ani, Vancek a ocupat din mai 2008 funcția de Director Dezvoltare Afaceri la Generali PPF Holding în Cehia, iar între 2005 și 2008 a fost Director General Adjunct pentru Vânzări la Ceská Poistovna, în Bratislava, Slovacia. Anterior, din 2002 până în 2005 a ocupat funcția de Director Executiv Vânzări în cadrul companiei QBE, în Slovacia. De asemenea, a urmat cursuri de specializare în domenii precum analiză financiară, administrare de active și management în asigurări. Este absolvent al Facultății de Inginerie Civilă din cadrul Universității Tehnice Slovace.

Generali Asigurări este parte a grupului internațional Generali, unul dintre cele mai vechi grupuri de asigurări din lume. Cu o întrerupere în perioada comunistă, compania este prezentă pe piața romanească începand cu anul 1835. Rețeaua teritorială a Generali Asigurari este compusă din 91 de agenții și puncte de lucru, iar portofoliul companiei include astăzi toate tipurile de asigurări.
Generali Group este unul din liderii sectorului de asigurări din întreaga lume, cu o experiență de 178 de ani în domeniul asigurărilor. Generali Grup are 476 companii consolidate, peste 60 de milioane de clienți în întreaga lume și peste 84 000 de angajați.


Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu