9 Oct 2017 0 Comentarii
Creditele in franci elvetieni (CHF) detinute de romani la un numar de sase banci romanesti si-au redus semnificativ ritmul de scadere in august, comparativ cu precedentele patru luni, arata datele BNR.
Astfel, valoarea creditelor in CHF a scazut in luna august la echivalentul a 4,2 miliarde lei, cu doar 65 de milioane de lei (in jur de 450 de credite) mai putine decat in luna precedenta, iulie, cand scaderea a fost de 248 milioane lei fata de iunie.
In luna mai a avut loc cea mai mare reduce a stocului de imprumuturi in CHF: echivalentul a 484 milioane lei fata de luna anterioara.
In primele opt luni din acest an, valoarea creditelor in CHF a scazut in total cu 1,223 miliarde lei, de la 5,626 miliarde lei in decembrie 2016 la 4,403 miliarde lei in august 2017.
Ofertele de conversie ale bancilor
Bancile care au cele mai multe credite in franci sunt Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Piraeus Bank si Credit Europe Bank, in timp ce OTP Bank a mai ramas cu putine astfel de imprumuturi, dupa ce a derulat anul trecut un program de conversie a acestora in lei, cu o reducere de aproximativ 20% din valoarea datoriilor clientilor.
Oferta bancii maghiare a fost acceptata de doar aproximativ 70% dintre cei in jur de 10.000 de clienti ai OTP Bank cu credite in CHF. (vezi aici detalii)
OTP Bank a anuntat ca va face o oferta de conversie si clientilor Bancii Romanesti, banca pe care a cumparat-o in acest an.
Banca Romaneasca are un volum important de credite in CHF, de 1 miliard de lei, detinute de aproximativ 7.000 de clienti, carora banca nu le-a propus niciodata o oferta de conversie a creditelor din franci in lei.
OTP Bank ar putea fi nevoita sa ofere clientilor Bancii Romanesti o oferta mai buna decat cea pentru propriii clienti, pentru a obtine o rata de conversie mai mare, dar si in contextul in care acum clientii bancilor pot apela la legea darii in plata pentru a obtine de la judecatori decizii de echilibrare a ratelor lunare, care s-au dublat dupa criza din 2008, din cauza cresterii cursului CHF/RON, conform principiului impreviziunii statuat de Curtea Constitutionala.
Pe de alta parte, avocatii incearca sa obtina in justitie conversia creditelor in franci la cursul istoric, din data acordarii, dar pana in prezent instantele le-au refuzat cererile, in cea mai mare parte.
O ultima incercarea a fost facuta de avocatul Gheorghe Piperea la Curtea Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), care insa a decis recent ca imprumuturile in valuta (franci elvetieni – CHF, euro sau alte monede straine) acordate de bancile romanesti trebuie rambursate in moneda in care au fost acordate, la cursul zilei, nu la cel istoric. (vezi aici detalii)
O alta banca greceasca cu un volum important de credite in CHF este Bancpost, pe care Banca Transilvania a anuntat recent ca ar putea-o cumpara, o decizie urmand a fi luata in aceasta luna.
Bancpost avea un volum de credite in CHF, in valoare de aproape 1 miliard de lei la finalul lui 2015. In septembrie 2015, banca le-a propus clientilor care-si convertesc creditele din franci in lei o reducere cu 20% a ratelor, dar numai pe o perioada de trei ani. Banca nu a anuntat pana acum cati clienti au acceptat aceasta oferta, dar cel mai probabil destul de putini.
Astfel ca Banca Transilvania, la fel ca in cazul Volksbank, daca va prelua si Bancpost, va avea responsabilitatea de a face si clientilor acestei banci o oferta de conversie in lei care sa fie pe placul lor.
PiraeusBank, care avea credite in CHF in valoare de 605 milioane lei la finalul lui 2015, a lansat in 16 august 2016 o oferta de conversie cu un discount de 15%, mai mic decat cel oferit anterior de Banca Transilvania pentru clientii Volksbank si de catre OTP Bank, in jurul a 25%.
Piraeus Bank a promis clientilor bun platnici ca le va mai oferi doua reduceri suplimentare a datoriei, cu cate 10%, in urmatorii 6 ani, insa oferta nu a atras clientii bancii, care erau in asteptarea izbavitoarelor legi privind darea in plata si conversia la cursul istoric, prima modificata ulterior substantial de Curtea Constitutionala, cealalta declarata ilegala.
Piraeus Bank nu a raspuns la intrebarile Bancherul.ro privind situatia conversiei creditelor in CHF. Banca-mama din Grecia a anuntat ca subsidiara din Romania va fi scoasa la vanzare, in cadrul planului de restructurare a operatiunilor din strainatate, convenit cu autoritatile europene, ca parte a planului de salvare a Greciei de la faliment.
Credit Europe Bank, care de asemenea are un volum important de credite in CHF, nu a anuntat pana acum o oferta de conversie a acestora in lei.
Oferta Raiffeisen nu are succes
Raiffeisen Bank, in schimb, a esuat cu oferta sa de conversie in lei a celor peste 5.000 de credite in CHF pe care le aveau clientii sai la inceputul acestui an.
Banca austriaca a venit mai intai, la finalul anului trecut, cu o oferta putin atractiva, cu un dicount initial de doar 10%, pe care l-a majorat in februarie la 25%. Ofera era insa destinata doar clientilor supraindatorati, cu valoarea ratelor de peste 60% din venituri, dar cu restante de maxim 90 de zile.
Dupa cinci luni insa, doar 15% dintre clientii Raiffeisen au acceptat oferta bancii. (vezi aici detalii)