900.000 de romani care au aderat la o pensie privata au conturile goale!

Aproape un sfert din romanii care au aderat la un fond de pensii private au conturile goale, potrivit ziarului “Gandul”.

In prima luna de la implementarea sistemului privat de pensii, erau 961.355 de conturi goale, in aprilie erau 876.716, iar in mai, 895.122.

De ce? Exista doua explicatii plauzibile: ori cateva sute de mii de oameni au fost "aderati" la un fond de pensii desi nu aveau serviciu, ori declaratiile pe baza carora ar fi trebuit sa le fie virati bani in cont s-au ratacit. Reamintim ca pentru a vira 2% din salariul unui angajat in contul acestuia deschis la un fond de pensii private obligatorii, angajatorul trebuie sa depuna lunar la Casa Nationala de Pensii o declaratie si apoi sa vireze banii la ANAF. Daca a depus banii, dar nu si declaratia, banii vor zace in trezorerie pe termen nelimitat.

Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, exclude prima varianta. "Au intrat in sistemul de pensii private numai tinerii pana in 35 de ani care avusesera un job cu cel mult un an inainte de inceperea campaniei de aderare si, bineinteles, salariatii intre 35 si 45 de ani care au dorit sa intre in acest sistem. Or, in decurs de un an nu au fost 900.000 de concedieri sau demisii. Este o cifra care ar ar fi influentat Statistica, or numarul total de salariati a ramas aproape constant".

Mult mai valida pare a fi a doua varianta, mai ales ca in martie Mariana Campeanu, presedinta Casei Nationale de Pensii, lasase sa se inteleaga ca cele 900.000 de conturi goale s-ar fi datorat angajatorilor care n-au depus la timp declaratiile in numele angajatilor

Conturile goale aduc pagube atat romanilor de rand, care si-au pus speranta intr-o pensie privata, cat si administratorilor.

Numai comisioanele platite brokerilor pentru atragerea celor 900.000 de personae cu conturi goale se ridica la circa 40 de milioane de euro. Si in fiecare luna paguba creste, pentru ca adminstratorii ar trebui sa incaseze 2,5% din fiecare suma depusa.


Anamaria Iacomi

Alte stiri

0 comentarii

Posteaza un comentariu