Ghiseul Bancar

S-au modificat normele de aplicare a asigurarii RCA

Intr-un comunicat al CSA se arata urmatoarele:

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), reunit in sedinta in data de 09 februarie 2006, a luat urmatoarele hotarari urmare a analizarii documentatiilor prezentate de directiile competente din cadrul Comisiei:



II. Modificarea si completarea Normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule si autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule puse in aplicare prin Ordinul nr.3108/2004, respectiv a articolului 2 alin.2, care se refera la procedurile de denuntare a unui contract de asigurare obligatorie RCA de catre un asigurat care doreste sa schimbe asiguratorul RCA, astfel:

"Art. 2. - (2)

(a) Asiguratii pot denunta asigurarea obligatorie RCA printr-o avizare scrisa transmisa asiguratorului RCA la care sunt asigurati, cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea perioadei de asigurare mentionate in documentele de asigurare. Dovada denuntarii asigurarii RCA revine asiguratului.

(b) Inainte de incheierea unui contract de asigurare, asiguratorul RCA are obligatia sa verifice in baza unica de date (http://cedam.csa-isc.ro/) situatia autovehiculului pentru care se doreste sa se incheie asigurarea obligatorie RCA. In cazul in care pentru autovehiculul respectiv exista deja o asigurare obligatorie RCA incheiata cu un alt asigurator, noul asigurator RCA va cere proprietarului sa faca dovada denuntarii contractului de asigurare existent, potrivit alin. (2) lit. (a).

(c) Este interzis asiguratorilor RCA sa incheie asigurarea obligatorie RCA - contractul de asigurare - cu persoanele care au in proprietate autovehicule inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania, daca acestea nu fac dovada denuntarii asigurarii obligatorii RCA - contractul de asigurare - in conditiile prevazute mai sus. Persoanele care au in proprietate autovehicule inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania, dar care nu au avut incheiata asigurarea obligatorie RCA in ultimele 12 luni de la data la care se prezinta pentru incheierea acesteia, vor declara pe propria raspundere acest fapt.

(d) Incheierea asigurarii obligatorii RCA - contractul de asigurare - cu incalcarea prevederilor alin. (b) si (c) obliga noul asigurator RCA sa transfere primele de asigurare incasate asiguratorului RCA initial, in termen de maximum 7 zile lucratoare de la data notificarii primite de la acesta si sa plateasca despagubirile pentru prejudiciile de care asiguratul raspunde fata de persoanele pagubite, in conditiile legii, pana la intrarea in contul bancar al asiguratorului RCA initial, a primelor de asigurare”



Avand in vedere operationalizarea bazei de date privind asigurarile obligatorii RCA, Consiliul CSA a hotarat totodata amendarea Ordinului nr.3108/2004, astfel incat de la data publicarii in Monitorul Oficial a acestor modificari, sa devina aplicabile prevederile referitoare la procedurile de denuntare a unui contract de asigurare RCA mentionate la Articolul 2, alin.(2). „Mai sunt aproximativ doua saptamani si vom sti exact cine s-a asigurat si cine nu. Rastimpul este necesar pentru a diminua la maximum posibil eventualul grad de eroare ce poate aparea din centralizarea informatiilor in baza de date CEDAM”, declara Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, domnul Nicolae Eugen Crisan.



Comisia de Supraveghere a Asigurarilor reaminteste societatilor de asigurare autorizate sa practice asigurarile RCA ca sunt singurele raspunzatoare pentru introducerea completa si corecta, in baza de date, a datelor din politele RCA emise si solicita acestora sa isi ia toate masurile necesare astfel incat, la reinnoirea politelor RCA, sa poata verifica in baza de date situatia autovehiculului pentru care se doreste sa se incheie asigurarea obligatorie RCA. In ceea ce priveste modalitatile de vinzare si canalele de distributie ale contractelor de asigurare RCA, acestea sunt stabilite exclusiv de catre societatile de asigurare, conform propriilor politici de marketing, atributiile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor fiind acelea de a verifica respectarea prevederilor legale in vigoare.