Ghiseul Bancar

Care sunt conditiile ce trebuie indeplinite pentru un credit ipotecar Patria Bank?

"Care sunt conditiile pentru a obtine un credit ipotecar de la Patria Bank?", intreaba un cititor.

Raspuns:

Principalele conditii pentru un credit destinat achizitiei unei locuinte sunt dovada veniturilor stabile din salariu sau alte surse, precum si un avans de minim 15% din valoarea locuintei.

Iata conditiile de acodare a creditelor ipotecare de catre Patria Bank:

Detaliile creditului ipotecar Patria Acasă

Creditul ipotecar Patria Acasă se potrivește oricărei nevoi imobiliare, fie că îți cauți prima casă, ai nevoie de mai mult spațiu, vrei să faci o investiție imobiliară sau vrei să refinanțezi un credit ipotecar.

Creditul ipotecar Patria Acasă este disponibil în lei sau euro și poate fi utilizat pentru achiziționarea unui imobil ( casă sau apartament) sau unui alt credit imobiliar deținut la altă bancă. Perioada de rambursare a lui este de până la 30 de ani (minim 5 ani).

Poți obține o sumă de minim 5.000 de euro (sau echivalent în lei) și maxim 350.000 euro (sau echivalent în lei), dar nu mai mult de 80% (pentru creditele în euro dacă veniturile sunt exclusiv în euro) sau 75% (pentru creditele în euro dacă veniturile nu sunt exclusiv în euro) sau 85% (pentru creditele în lei) din valoarea imobilului/imobilelor aduse în garanție.

Poți solicita creditul ipotecar Patria Acasă alături de până la 2 codebitori - soț/soție, partener de viață, rude și afini de gradul I (părinți, copii, socrii, frați/surori, ginere/noră)

Rambursarea anticipată a creditului ipotecar Patria Acasă - parțială sau totală - se face fără costuri suplimentare

Condiții pentru a obține un credit ipotecar Patria Acasă

Vârsta:

  • Minimă: 21 de ani
  • Maximă, la finalul perioadei de creditare: 65 de ani (sau 70, dacă se iau în calcul doar veniturile din pensii)

Venitul minim declarat cu care poți solicita împrumutul: 1.524 lei

Tipurile de venituri acceptate sunt:

  • Salarii
  • Pensii
  • Venituri obținute din profesii liberale
  • Venituri din cesiunea drepturilor de autor
  • Venituri obținute din contracte de management
  • Venituri obținute de navigator
  • Venituri obținute în străinătate
  • Suplimentar se acceptă și venituri din chirii sau dividende

Garanții: ipotecă pe imobilul/imobilele aduse în garanție

Avansul:

  • Credit ipotecar în lei: minim 15% din valoarea achiziției
  • Credit ipotecar în euro: minim 20% (dacă ai venituri în euro) sau minim 25% (dacă ai venituri în altă monedă decât euro)

Poți beneficia de avans zero în bani dacă achiziționezi un imobil de minim 60.000 euro situat într-o zonă urbană [^1] mare și aduci ca și garanție suplimentară încă un imobil (mai multe detalii privind avansul necesar poți obține în unitățile Patria Bank)

Modalitatea de rambursare: Rate lunare egale sau descrescătoare

Asigurarea pentru imobil este obligatorie și se poate încheia la orice societate de asigurare autorizată